Americanii AU BLOCAT mai multe site-uri de ştiri pro-iraniene! Reacţia Teheranului este vehementă!

Publicat:

Teheranul a denunţat miercuri blocarea de către Washington a accesului la site-urile mai multor mass-media pro-iraniene, estimând că este vorba de o acţiune “neconstructivă”, într-un moment în care au loc negocieri în vederea relansării acordului asupra programului nuclear american, informează AFP, potrivit agerpres.

“Utilizăm toate mijloacele juridice şi internaţionale pentru (…) a condamna (…) această politică eronată a SUA”, a declarat în faţa jurnaliştilor directorul de cabinet al preşedintelui iranian, Mahmoud Vaezi, apreciind că această decizie de blocaj este “neconstructivă într-un moment în care negocierile asupra acordului privind programul nuclear sunt în curs”.


Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

Statele Unite au blocat marţi accesul la site-urile mai multor media de stat iraniene, un mesaj informând că acestea au fost “confiscate de guvernul american”. Site-urile canalelor de informaţii în arabă Al-Alam şi în engleză Press TV, precum şi canalul Al-Masirah al rebelilor houthi yemeniţi au postat acelaşi mesaj referitor la confiscarea domeniului lor în cadrul unor sancţiuni americane. Mesajul este însoţit de sigla Poliţiei Federale şi Departamentului Comerţului.

Tensiunile dintre cele două ţări s-au agravat după ce Statele Unite au denunţat în 2018 acordul privind programul nuclear iranian încheiat cu trei ani înainte şi după restabilirea sancţiunilor americane pe care le ridicase pactul nuclear, ceea ce a scufundat ţara într-o recesiune cu consecinţe sociale dramatice.

Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

De la începutul lui aprilie, Teheranul şi celelalte părţi ale acordului duc tratative la Viena cu scopul de a relansa pactul şi de a reintegra Statele Unite în acord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.