StiripesurseȘtirile zileiAmericanii au şi ei 'plăcuţa suedeză': 'Let's Go Brandon!'

Americanii au şi ei ‘plăcuţa suedeză’: ‘Let’s Go Brandon!’

Publicat:

Un slogan ostil la adresa preşedintelui american Joe Biden a cuprins Statele Unite în mai puţin de şase săptămâni şi a ajuns să fie afişat pe stadioane sau şepci şi s-a propagat până în Congres, la Washington, relatează AFP, potrivit agerpres.

Este vorba de insulta codată ‘Let’s Go Brandon’, despre care americanii ştiu că înseamnă de fapt ‘F**k Joe Biden’.

Citeşte şi: Danemarca reintroduce certificatul de vaccinare – Black News

Rapiditatea cu care această formulă vulgară codată s-a răspândit într-o ţară extrem de polarizată ilustrează deteriorarea dezbaterii politice după epoca Donald Trump. Ea reflectă de asemenea scăderea în popularitate a succesorului acestuia la Casa Albă, democratul Joe Biden.

Cele trei cuvinte vin dintr-un interviu local cu un pilot de maşini de curse, Brandon Brown. Victorios într-o competiţie dintr-un circuit Nascar în Alabama, pilotul de 28 de ani a fost intervievat la 2 octombrie de o jurnalistă a NBC. Ridicând vocea pentru a acoperi zgomotul tot mai mare din tribună, femeia spune: “Puteţi auzi scandările mulţimii: Haide, Brandon! (‘Let’s Go Brandon’ – n.r.)”.


De fapt, se aude destul de clar că mulţimea scandează: ‘F**k Joe Biden!’

Eroarea jurnalistei şi beatitudinea tânărului Brandon au fost suficiente pentru ca secvenţa să ajungă virală. Iar sloganul ‘Let’s Go Brandon’ a devenit un mod uşor şi edulcorat de a-l înjura pe Biden, fără a repeta cuvântul care începe cu litera F, cuvânt vulgar care se presupune că ar trebui evitat în orice discurs educat.

Astfel, în ultimele săptămâni, politicieni republicani de prim rag au reluat această formulă sulfuroasă, fiind criticaţi de tabăra democrată.

Printre ei se numără şi guvernatorul de Florida, Ron DeSantis, susţinător înflăcărat al lui Trump şi pe care unii îl văd deja câştigător în cursa pentru Casa Albă în 2024.

Într-un discurs susţinut la West Palm Beach, oraş unde Trump s-a retras în clubul său luxos Mar-A-Lago, DeSantis a ironizat “administraţia Brandon”.

Nu a făcut decât să calce pe urmele altor conservatori republicani, care au făcut ca acest slogan insultător să iasă din cercurile de extremă-dreapta şi să capete o anumită formă de acceptabilitate.

Jeff Duncan, ales din Carolina de Sud, a agitat spiritele afişând o mască ‘Let’s Go Brandon’ în Camera Reprezentanţilor. Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a scris această frază pe Twitter. Senatorul Ted Cruz, o altă voce cu greutate din tabăra republicană, a pozat ţinând o pancartă pe care era scris ‘Let’s Go Brandon’.

Printre militanţii pro-Trump, au apărut tricouri cu ‘Let’s Go Brandon’ de toate dimensiunile şi culorile, inclusiv pe fond de drapel american.

Încheind un zbor de la Houston la Albuquerque, un pilot ale companiei Southwest Airlines a repetat cuvintele ireverenţioase într-un mesaj difuzat în cabină. Compania aeriană a spus că gestul a fost “inacceptabil” şi a lansat o anchetă internă.

Autorităţile sportive, în special cele universitare, au observat fenomenul cu îngrijorare. Sloganul este reluat în cor pe numeroase stadioane şi alte locuri de competiţii sportive în SUA, în special în circuitele Nascar, recunoscute că atrag un public provenit din mediile de albi şi de conservatori.

Citeşte şi: Persoanele în vârstă, vulnerabile şi dublu-vaccinate au început să moară de Covid din cauza scăderii imunității – Black News

Vineri, directorul Nascar, Steve Phelps, a avertizat că organizaţia sa nu va tolera ca logo-ul său să fie asociat cu această înjurătură.

Sâmbătă seară, sloganul a căpătat şi mai multă popularitate, fiind folosit pe canalul de YouTube al Saturday Night Live, cunoscută emisiune de satiră politică.

În rândul susţinătorilor preşedintelui Biden, riposta a luat o turnură ironică, fiind folosit hashtag-ul #ThankYouBrandon (‘Mulţumim, Brandon’).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Motivul pentru care pisica ta adoră să stea tolănită pe laptop: face parte dintr-o stratagemă

Proprietarul unei pisici adorabile și prețuite? Atunci sunt șanse mari să strice totul din nou blocându-ți vizualizarea acestei pagini - mai ales dacă citești...

Băutura pe care un chirurg cardiac o numește ‘moartea lichidă’ – nu e alcoolul

Băuturile răcoritoare sunt „moartea lichidă" și nu ar trebui consumate niciodată. Este verdictul unui chirurg cardiac cu triplă certificare, care a publicat lista lucrurilor...

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.