StiripesurseȘtirile zileiAmericanii au ucis mai mulţi civili afgani decât au făcut-o talibanii

Americanii au ucis mai mulţi civili afgani decât au făcut-o talibanii

Publicat:

Forţele americane şi afgane au ucis mai mulţi civili decât talibanii sau alte grupări insurgente în Afganistan, potrivit unui raport al Naţiunilor Unite pe primul trimestru din 2019, făcut public miercuri, informează France Presse, potrivit agerpres.

În perioada respectivă, forţele internaţionale şi proguvernamentale s-au făcut responsabile de moartea a 305 civili, faţă de 227 de civili, câţi au fost ucişi de talibani şi de alte grupări armate, indică acest raport al Misiunii de asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) .

Citeşte şi: Bilanţul atacurilor din Sri Lanka a ajuns la 359 de morți; Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo

Cele mai multe dintre decese s-au produs în timpul atacurilor aeriene sau în cursul misiunilor de recunoaştere la sol, desfăşurate în special de către forţele afgane, între care unele ‘par să acţioneze în deplină impunitate’, potrivit raportului.

‘UNAMA cere forţelor de securitate naţionale afgane şi forţelor militare internaţionale să efectueze anchete privind suspiciunile legate de victimele civile, să facă publice rezultatele investigaţiilor şi să despăgubească victimele în mod corespunzător’, subliniază organizaţia.


ONU a început să elaboreze statistici privind victimele civile în Afganistan în 2009, pe fondul deteriorării situaţiei de securitate din această ţară.

Citește și : Planul de pace israeliano-palestinian al preşedintelui Trump va fi dezvăluit după Ramadan

Aceste noi cifre au fost făcute publice în timp ce SUA, angajate militar în Afganistan din 2001, şi-au intensificat operaţiunile aeriene, depunând totodată eforturi pentru a negocia un acord de pace cu talibanii, care controlează în prezent zone vaste din teritoriul ţării.

Anul 2018 este considerat de UNAM cel mai sângeros de până acum pentru civilii afgani, cu un bilanţ de 3.804 morţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.