StiripesurseȘtirile zileiAmericanii i-au informat prea târziu pe ruși că vor ataca Siria

Americanii i-au informat prea târziu pe ruși că vor ataca Siria

Publicat:

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că SUA au avertizat Rusia doar cu câteva minute înainte de atacul cu rachete asupra poziţiilor proiraniene în Siria, un interval de timp pe care l-a descris ca fiind inadecvat, după ce anterior diplomaţia rusă condamnase acest atac, relatează RIA Novosti, Interfax şi Reuters, potrivit agerpres.

“Militarii noştri au fost avertizaţi cu patru-cinci minute înainte de atac. Chiar dacă amintim aici mecanismul de ‘evitare a conflictelor’ în relaţiile dintre militarii ruşi şi americani, acest tip de înştiinţare nu are nicio valoare, ni s-a spus când lovitura era deja pe cale să se producă”, a afirmat Lavrov.

Citește și: Armata americană a lovit pozițiile miliţiile pro-iraniene la granița Siriei cu Irak

În acest context, ministrul rus de externe a lansat un apel către SUA la reînnoirea contactelor cu Moscova în dosarul sirian pentru a clarifica poziţia preşedintelui Joe Biden cu privire la Siria, relevă Interfax.

În plus, şeful diplomaţiei ruse a declarat că SUA se află ilegal pe teritoriul Siriei, încălcând toate normele dreptului internaţional, inclusiv rezoluţiile Consiliului de Securitate privind reglementarea situaţiei în Siria.


Biden a dispus joi atacuri aeriene militare americane în estul Siriei împotriva unor facilităţi aparţinând a ceea ce Pentagonul a spus că sunt miliţii susţinute de Iran, într-un răspuns proporţionat la atacurile cu rachete împotriva ţintelor SUA din Irak.

Rusia a condamnat vineri bombardarea de către SUA a poziţiilor miliţiilor proiraniene în Siria, primul atac militar ordonat de preşedintele Joe Biden de la învestirea sa în funcţie.

“Condamnăm categoric astfel de acţiuni. Cerem respectarea necondiţionată a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Siriei”, a declarat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de EFE.

Conform celui mai recent bilanţ al Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), cel puţin 22 de combatanţi au fost ucişi în loviturile americane vizând miliţii proiraniene în estul Siriei, potrivit AFP.

Citește și: Fostul rege al Spaniei a plătit o datorie de 4 milioane de euro

Calificând această operaţiune militară drept “defensivă”, purtătorul de cuvânt al Ministerului american al Apărării, John Kirby, a precizat că loviturile din cursul nopţii de joi spre vineri au distrus “multiple infrastructuri situate la un post de frontieră utilizat de miliţiile susţinute de Iran”.

“Aceste lovituri au fost autorizate ca răspuns la atacurile recente asupra personalului SUA şi a Coaliţiei din Irak şi la ameninţările în curs împotriva acestui personal”, a spus el într-un comunicat, citat de agenţia franceză de presă. Raidurile au vizat două facţiuni ale puternicei coaliţii de paramilitari irakieni Hachd al-Chaabi (Forţele de mobilizare populară), Kata’ib Hezbollah şi Kata’ib Sayyid al-Shuhada, a precizat Washingtonul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.