StiripesurseȘtirile zileiAmericanii impun noi sancţiuni împotriva lui Ramzan Kadârov

Americanii impun noi sancţiuni împotriva lui Ramzan Kadârov

Publicat:

SUA au anunţat joi introducerea de noi sancţiuni împotriva preşedintelui cecen Ramzan Kadârov şi forţelor sale paramilitare, acuzate de “încălcări grosolane” a drepturilor omului în Cecenia, informează AFP, potrivit agerpres.

“Kadârov şi forţele pe care el le comandă, supranumite ‘kadârovţî’, sunt implicate în uciderea lui Boris Nemţov (…) şi în alte încălcări grosolane a drepturilor omului”, se spune într-un comunicat al Departamentului Trezoreriei SUA.

Citește și: Germania începe DEPORTĂRILE în Siria

Fost vicepremier devenit opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, Boris Nemţov a fost ucis cu focuri de armă în 2015, la Moscova. Mai mulţi suspecţi originari din Caucazul de Nord au fost arestaţi, însă adevărul nu a fost niciodată stabilit.

Ramzan Kadârov conduce cu o mână forte, de peste zece ani, Republica Cecenia din Caucazul rus, republică musulmană şi conservatoare, scena a două conflicte separatiste sângeroase la sfârşitul anilor 1990.


Liderul cecen de 44 de ani, căruia din iulie anul trecut îi este interzisă intrarea pe teritoriul SUA, a fost deja vizat de sancţiuni americane în 2017. Însă de atunci, “kadârovţî, sub conducerea lui Kadârov, şi-au continuat activităţile scandaloase, printre care şi răpirea, torturarea şi uciderea de membri ai comunităţii LGBT” în Cecenia, subliniază Departamentul american al Trezoreriei.

Această puternică şi temută miliţie personală a lui Ramzan Kadârov, integrată între timp în forţele regulate, este de asemenea acuzată de autorităţile americane de “răpiri ilegale, de tortură, execuţii extrajudiciare şi alte încălcări, printre care plasarea în detenţie a unor jurnalişti şi militanţi”.

În afară de Kadârov, sunt vizate de sancţiuni şase societăţi înregistrate în Rusia şi care au legătură cu el, printre care clubul de fotbal FC Akhmat şi clubul de lupte Absolute Championship Akhmat.

Cinci membri ai anturajului preşedintelui cecen sunt de asemenea vizaţi de sancţiuni.

Citește și: Ministrul de interne albanez și-a dat DEMISIA

Ramzan Kadârov a denunţat pe Telegram “ipocrizia” SUA după noile sancţiuni. “Nu există decât un cuvânt pentru aceasta: ‘debilitate’ (mintală), pentru că nu există nimic mai absurd în istoria umanităţii”, a scris el. “Nu sunt nici surprins, nici speriat de aceste evenimente. Aceste sancţiuni nu au niciun efect asupra Republicii Cecene şi dezvoltării sale”, a adăugat el.

Aceste noi sancţiuni au intervenit cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, joia aceasta. Ele au fost luate în cadrul “Legii Magnitski”, de la numele avocatului rus decedat în detenţie, lege menită să combată corupţia şi atingerile aduse drepturilor omului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Orășenii și oaspeții capitalei sunt invitați să participe la Zilele Chinei la Chișinău

Locuitorii și oaspeții capitalei sunt invitați astăzi la evenimentul cultural „Zilele Chinei la Chișinău”, organizat de Primăria Chișinău în parteneriat cu Ambasada Republicii Populare...

Autoritățile asigură transport către Festivalul „Născut în Moldova”

În contextul desfășurării Festivalului „Născut în Moldova” pe Stadionul „Dinamo”, în serile zilelor de 13 și 14 iunie 2026, va fi organizată transportarea publicului...

Râul Răut – în fața unei crize de mediu

Râul Răut, cel mai mare afluent al Nistrului de pe teritoriul Republicii Moldova, se confruntă cu un proces continuu de degradare, cauzat de poluarea...

Atenție! Trafic intens la PTF Sculeni

În atenția călătorilor! La această oră, în PTF Sculeni se înregistrează trafic majorat de călători și mijloace de transport, avertizează autoritățile de profil. Citește și:...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.