StiripesurseȘtirile zileiAmericanii se implică în criza din Hong Kong: 'Cerem ambelor părți...

Americanii se implică în criza din Hong Kong: ‘Cerem ambelor părți să se abțină de la violențe!’

Publicat:

Un înalt responsabil al guvernului american a cerut luni “părţilor să se abţină de la orice violenţă” în Hong Kong, făcând apel în acelaşi timp la respectarea “diferitelor opinii politice”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este în interesul societăţilor atunci când diferitele opinii politice sunt respectate şi se pot exprima liber şi paşnic. SUA le cer tuturor părţilor să se abţină de la orice violenţă”, a declarat sub acoperirea anonimatului acest înalt responsabil din administraţia lui Donald Trump.

Citește și: Australia bagă sute de milioane de dolari în forțele speciale

Preşedintele american a rămas până acum discret privind tulburările din Hong Kong, afirmând că Beijingul “nu are nevoie de sfaturi”, deşi a afirmat că manifestanţii sunt “în căutarea democraţiei”.

Hong Kong a intrat de la începutul lui iunie în cea mai gravă criză politică de la retrocedarea acestui teritoriu de către Londra, în 1997, notează AFP.


Citește și: Jihadiștii amenință pe toată lumea în Siria. Primii luați în colimator sunt kurzii și forțele susținute de SUA

Aeroportul din Hong Kong a luat luni decizia rarisimă de a anula toate zborurile, după ce mii de manifestanţi pro-democraţie au pătruns în terminalul de sosiri, în timp ce Beijingul şi-a înăsprit discursul, afirmând că vede în mişcare “semne de terorism”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.