StiripesurseȘtirile zileiAmericanii susţin că mutaţia coronavirusului Nu este mai contagioasă decât celelalte

Americanii susţin că mutaţia coronavirusului Nu este mai contagioasă decât celelalte

Publicat:

Experţii americani au început să studieze noua mutaţie a COVID-19 înregistrată mai ales în Regatul Unit, dar nu sunt convinşi deocamdată că este mai contagioasă decât celelalte, a indicat luni în înalt responsabil american, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Nu există nicio dovadă tangibilă că acest coronavirus este într-adevăr mai contagios, dar sunt dovezi clare că este mai răspândit în rândul populaţiei”, a declarat consilierul principal al programului guvernamental de vaccinare din SUA, Moncef Slaoui, în cursul unei conferinţe de presă.

Citeşte şi: Două mari companii aeriene cer teste COVID pasagerilor care vor să ajungă din UK la New York

Mai multe ţări şi-au închis frontierele cu Regatul Unit, însă Moncef Slaoui a apreciat că este posibil ca mutaţia să se fi răspândit de mult timp în ţară, iar oamenii de ştiinţă nu au căutat-o până în prezent, astfel că au creat impresia că este o explozie a numărului de cazuri atunci când au făcut-o.

“Nu ştim încă”, a adăugat Moncef Slaoui. Această nouă tulpină a coronavirusului din Regatul Unit a provocat îngrijorare, zeci de capitale anulând legăturile aeriene cu această ţară.


Pentru acest expert în vaccinuri, fost înalt responsabil în industria farmaceutică, “ceea ce este clar este că nu este mai patogen”, nu provoacă o formă mai gravă a bolii.

Institutele naţionale de sănătate din SUA (NIH) sunt pe punctul de a studia această nouă tulpină în laborator pentru a stabili dacă anticorpii eficienţi contra celei mai comune mutaţii a SARS-CoV-2 rămân eficienţi împotriva ei, “ceea ce va fi foarte probabil concluzia lor”, a subliniat el.

Testele, care vor fi efectuate cu anticorpi prelevaţi de la bolnavi vindecaţi de COVID-19, anticorpi provocaţi de vaccinuri şi anticorpi sintetici, vor dura mai multe săptămâni.

Expertul american a explicat că anticorpii produşi de vaccinuri ar putea rămâne eficienţi, deoarece sunt concepuţi pentru a se fixa pe mai multe zone ale unei “spicule” a coronavirusului, acel vârf recunoscut care se află pe suprafaţa sa şi îi permite să se ataşeze de celulele umane pentru a le penetra.

Citeşte şi: Joe Biden a fost vaccinat LIVE la televiziune

Probabilitatea ca o simplă mutaţie a virusului să afecteze toate aceste zone este “foarte slabă”, a ţinut el să adauge. “Nu este imposibil însă de exclus ca, într-o zi, undeva, un virus să reuşească să scape răspunsului protector provocat de vaccin şi din acest motiv trebuie să rămânem vigilenţi”, a mai spus expertul american.

Pe de altă parte, Moncef Slaoui a anunţat că NIH vor efectua teste clinice pe indivizii foarte alergici pentru a vedea cum răspund la vaccinurile Pfizer şi Moderna.

Mai multe cazuri de reacţii alergice au fost semnalate în Statele Unite şi Regatul Unit. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Puțini pasageri știu asta: ce se întâmplă când cineva atacă ușa cabinei piloților

Două incidente recente petrecute la bordul unor curse comerciale din Statele Unite au readus în atenție una dintre cele mai sensibile zone ale unui...

14 iunie: Ziua mondială a donatorului de sânge (OMS)

Marcată anual în data de 14 iunie, Ziua mondială a donatorului este o oportunitate pentru creşterea gradului de conştientizare a necesităţii de sânge şi...

Evenimentele Zilei de 14 iunie în Istorie

Evenimentele Zilei de 14 iunie în Istorie 14 iunie este a 165-a zi a calendarului gregorian și ziua a 166-a în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

Horoscop 14 iunie 2026

Astrele aduc o zi de respiro, inspiraţie şi claritate pentru multe zodii. Unii nativi sunt încurajaţi să încetinească ritmul şi să se bucure de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.