StiripesurseȘtirile zileiAmericanii vor dezvălui numele unui suspect care ar dovedi implicarea saudită...

Americanii vor dezvălui numele unui suspect care ar dovedi implicarea saudită în atacurile 9/11

Publicat:

Autorităţile americane au anunţat joi că vor dezvălui identitatea mult timp păstrată în secret a unei persoane suspectate că ar fi dat ordin pentru ca doi responsabili saudiţi să ajute membrii comandoului care a comis atacurile de la 11 septembrie 2001 în SUA, ceea ce ar putea pune Arabia Saudită într-o situaţie stânjenitoare, informează AFP, potrivit agerpres.

Rude ale victimelor atentatelor, care au dat în judecată Arabia Saudită, acuzând-o că ar fi acordat ajutor material reţelei teroriste Al Qaida, au cerut ridicarea secretului din jurul acestui individ.

Citește și : Administraţia Trump doreşte ‘progrese substanţiale’ în negocierile comerciale cu China (Mnuchin)

‘În lumina naturii excepţionale a acestui dosar’, FBI şi Ministerul Justiţiei au decis să le ofere satisfacţie acestora, potrivit unui document transmis judecătorului responsabil de caz.

Arabia Saudită, care neagă orice implicare în atacuri, s-a luptat – fără succes – să împiedice ca plângerea să progreseze. Dacă responsabilitatea sa va fi dovedită, Arabiei Saudite i s-ar putea cere plata unor daune substanţiale.


Dintre cei 19 piraţi ai aerului care au deturnat patru avioane de linie, dintre care două au lovit Turnurile Gemene ale World Trade Center, făcând aproape 3.000 de morţi, 15 erau cetăţeni saudiţi.

Un raport oficial din 2002 a acuzat doi responsabili saudiţi cu reşedinţa în SUA, Omar al-Bayoumi şi Fahad al-Thumairy, de a-i fi finanţat pe unii membri ai comandoului terorist. Dar aceste acuzaţii nu au fost susţinute de probe.

Într-un raport de anchetă din care au fost eliminate numeroase informaţii considerate confidenţiale, FBI a relansat în 2012 această ipoteză. ‘Există probe că XXX a dat ordin pentru ca Omar al-Bayoumi şi Fahad al-Thumairy să ajute piraţii’ aerului, se poate citi în acest raport.

Rudele victimelor au luptat mult timp pentru a primi acces la întregul document.

Citește și : Lula da Silva: ‘Bolsonaro nu face nimic, el distruge’

Ministerul Justiţiei a acceptat să ridice secretul asupra numelui acestui ‘terţ’ , dar nu şi asupra celorlalte informaţii conţinute în respectivul raport.

Mai mult, el a subliniat că fraza în chestiune reprezintă o ‘teorie a anchetatorilor de la acea vreme şi nu o descriere obiectivă a faptelor’.

Cu toate acestea, familiile victimelor au salutat declasificarea anunţată. ‘Este un rezultat bun’, a spus Terry Strada, care îi reprezintă. ‘Dar nu ar trebui să cerşim acest tip de informaţii şi nici să fim lăsaţi în ceaţă pe tema implicării saudite’, a adăugat ea într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.