StiripesurseȘtirile zileiAmnesty International face praf planul lui Trump: 'Un manual pentru mai...

Amnesty International face praf planul lui Trump: ‘Un manual pentru mai multă suferinţă şi abuzuri’

Publicat:

Amnesty International a caracterizat marţi planul de pace al Statelor Unite drept “un manual pentru mai multă suferinţă şi abuzuri în Israel şi în teritoriile palestiniene ocupate” şi a solicitat comunităţii internaţionale respingerea documentului, transmite EFE, potrivit agerpres.

Potrivit organizaţiei nonguvernamentale, aşa-numitul “Acord al Secolului” creşte pericolul de “exacerbare a încălcărilor şi de consacrare a impunităţii” şi include măsuri contrare legislaţiei internaţionale, precum anexarea Văii Iordanului şi a coloniilor evreieşti din Cisiordania ocupată, acţiune a cărei implementare premierul israelian în exerciţiu, Benjamin Netanyahu, intenţionează să o înceapă de duminica aceasta.

Citeşte şi: Parlamentul European votează acordul pentru Brexit

“Timp de peste jumătate de secol de ocupaţie, Israelul a impus un sistem de discriminare instituţionalizată faţă de palestinieni, negându-le drepturi de bază”, semnalează un responsabil al AI pe probleme politice din regiune, care remarcă totodată că planul Washingtonului aprobă “aceste politici brutale şi ilegale”.

Un alt element al propunerii asupra căruia alertează organizaţia este posibilitatea ca israelienii şi palestinienii să schimbe teritorii, inclusiv zone în prezent israeliene cu o populaţie majoritar palestiniană.


În raport cu aceasta, AI avertizează că “cetăţenii palestinieni din Israel în aceste zone ar putea fi privaţi de drepturile lor fundamentale”.

Totodată, ONG menţionată consideră că “o pace justă şi durabilă necesită un plan care să dea prioritate drepturilor omului pentru palestinieni şi israelieni şi să includă justiţie şi compensaţii pentru victimele crimelor de război şi ale altor încălcări grave”.

AI nu este unica organizaţie apărătoare a drepturilor omului care şi-a exprimat respingerea faţă de planurile Casei Albe.

Organizaţia nonguvernamentală israeliană Pace Acum a arătat că aceste planuri “sunt departe de realitate” şi “vor perpetua conflictul” şi că “oamenii din regiune, de ambele părţi, sunt cei ce vor suferi”.

Citeşte şi: Pentru Turcia, planul de pace al lui Trump este ‘născut mort’

Aceeaşi ONG a chemat la stabilirea unui stat palestinian pe baza frontierelor anterioare ocupaţiei israeliene din 1967 şi a cerut evacuarea aşezărilor evreieşti din Cisiordania, aşa cum avea în vedere opinia internaţională majoritară, care contrazice noua poziţie a SUA.

Hagai El Ad, directorul ONG israeliene Betselem, consideră că propunerea prezentată marţi “nu oferă palestinienilor mai multe drepturi sau un stat, ci o situaţie permanentă de apartheid”.

În plus, el a acuzat guvernul israelian că “lucrează fără încetare pentru a promova supremaţia unui popor pe seama altuia” şi a apreciat că unicul viitor care poate oferi o autentică pace va trebui să fie bazat pe “egalitate, libertate, demnitate şi drepturi pentru toţi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.