StiripesursePoliticăAna Revenco iese din schemă pentru șefia Centrului pentru Comunicare Strategică

Ana Revenco iese din schemă pentru șefia Centrului pentru Comunicare Strategică

Publicat:

Actualul director interimar al Centrului pentru Comunicare Strategică şi Combatere a Dezinformării (CCSCD), Ana Revenco, nu se regăsește printre candidații pentru fotoliul de șef al instituției. Potrivit Administrației Prezidențiale, doar patru persoane au fost admise la concurs – Revenco nefiind în listă.
Conform datelor prezentate, la concurs au fost admiși:
  • Andrei Fornea – co-fondatorul și președintele Asociației Obștești „MediaPoint”;
  • Iurie Gotișan – director de program al centrului analitic „Expert-Grup”;
  • Artur Gurău – antreprenor și consultant. A lucrat la dezvoltarea mai multor organizații printre care Granat și Digital Communication Network.
  • Serghei Sprincean – profesor universitar, cercetător științific principal al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.

Ana Revenco a fost numită pe 19 noiembrie 2023 în funcția de director al CCSCD pentru o perioadă provizorie de un an. Un an mai târziu, Președinția a anunțat organizarea concursului pentru funcția de director al Centrului pentru un mandat de 5 ani.

De menționat că CCSCD are misiunea de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.