X

ANALIZĂ – Blocul Victorie, congres la Moscova. Care a fost scopul real al reuniunii organizate de trimișii lui Putin

ANALIZĂ – Blocul Victorie, congres la Moscova. Care a fost scopul real al reuniunii organizate de trimișii lui Putin

Blocul Victorie a anunțat că, în cadrul congresului la care au participat mii de oameni, mulți din Rep Moldova, s-au luat mai multe decizii, inclusiv startul campaniei anti -referendum pe tema aderării la UE. În realitate, reuniunea ar fi avut loc pentru a lăsa impresia că blocul are susținere, dar și pentru că o parte dintre participanți să fie instruiți de FSB.

Congresul blocului Victorie a avut loc la Moscova, unde a și fost creat în luna aprilie și unde liderul Ilan Șor, care ar fi principalul instrument al Kremlinului în destabilizarea Republicii Moldova, se ascunde de câteva luni de justiția de la Chișinău, potrivit stiripesurse.

Citește și : CA obține câștig de cauză față de Cinema 1 privind insuficiența de programe locale

Potrivit reprezentanților blocului, care este contra aderării Republicii Moldova și este pro apropierii ei de Rusia, la reuniune au participat aproape 4000 de persoane, între care multe din Republica Moldova. În marja acesteia, prorusul Ilan Șor, alături de apropiatele sale deputata Marina Tauber și bașcana Găgăuziei Evghenia Guțul, a anunțat ,,începerea bătăliei pentru referendum, care va avea loc pe 20 octombrie”. 

Alocațiune contra plebiscitului care urmează să fie organizat la inițiativa președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut și Evghenia Guțul, îndemânând moldovenii să spună ,,un nu hotărât integrării europene”. Dar și Marina Tauber, aceasta din urmă reamintind ,,că referendumul nu este o confruntare politică obișnuită, dar o luptă pentru supraviețuire, pentru dreptul de a continua să trăim în țara natală. În caz contrar, Moldova va dispărea, pur și simplu, de pe harta geopolitică a lumii”.

În cadrul aceluiași congres, mai anunță reprezentanții blocului, a fost prezentat un nou proiect al ,,ONG-ului Eurasia, grație căruia vor apărea ambasadori ai prieteniei dintre națiuni. Scopul lor – de a revigora marea noastră familie euroasiatică. În viitorul apropiat, 50 de mii de ambasadori ai prieteniei dintre națiuni vor merge în Moldova pentru a spune fiecărui cetățean despre toate avantajele și dezavantajele UEE și UE. În cadrul congresului au fost adoptate 3 inițiative importante. Blocul politic „Victorie” va lupta pentru păstrarea limbii moldovenești, pentru stoparea discriminării diasporei moldovenești în contextul votului prin corespondență și va solicita majorarea numărului de secții de votare pe teritoriul Federației Ruse”. 

Care a fost scopul organizării acestei reuniuni în Capitala Rusiei? Face parte sau nu din acțiunile planificate de Kremlin pentru destabilizarea Chișinăului? Cine a suportat cheltuielile pentru organizare?

Acestea sunt câteva dintre întrebările pe care „Adevărul” le-a acordat experților din domeniu de la Chișinău- Vadim Pistrinciuc și Andrei Curăraru.

Expertul în securitate al comunității WatchDog,  Andrei Curăraru, pune la îndoială cifra cu privire la participanții la congres făcută publică de reprezentanții blocului Victorie, subliniind că este una ,,umflată”. 

,,Din imaginile pe care le-am văzut acolo, nu părea să fie mai mult de o mie de oameni, iar cifra asta umflată de 4000 de oameni vorbește despre capacitatea lui Șor de a administra niște fonduri, cel mai probabil, nu fonduri proprii pentru că nu este nicio logică în a investi în călătorii, în cazare la cifra așa mare de oameni, având în vedere că nu s-au adoptat decizii majore. Acele semnături pentru limba moldovenească nu ar avea niciun efect imediat, dar nici în termen politic. Cifrele legate de participanți sunt utilizate ca să arate bine în ceea ce privește așteptările electoratului or vedem că, potrivit sondajelor de opinie, partidele afiliate lui Șor ar fi undeva la limită de trecere electorală, iar astfel de momente grandioase umflă artificial interesul față de blocul Victorie și dă posibilitate de a vorbi că este o mișcare populară și de masă. Este un joc dublu pe de o parte publicul intern, adică să arate că existe o susținere masivă a acestui bloc, dar și pentru publicul extern, în special, pentru Federația Rusă să spună că este un partener mare și cel mai mare pentru Federația Rusă în acest moment”, a afirmat Andrei Curăraru.

Instruiți de FSB

În ceea ce privește faptul că printre participanți s-a numărat un număr mare de oameni adus din Republica Moldova, expertul nu exclude că blocul Victorie ,,inventează modalități noi de a-i utiliza ca și cărăuși, de a aduce sume de bani în Republica Moldova”,  în contextul în care în luna aprilie asupra susținătorilor prorusului Ilan Șor, care au revenit pe cale aeriană de la Chișinău de la Moscova, a fost depistat peste un milion de dolari de structurile de drept.

În același timp, Andrei Curăraru mai admite că o parte dintre acești activiști a lui Ilan Șor ,,ar putea să treacă directe instruiri pe teritoriul Federației Ruse legate de felul cum să treacă o campanie electorală. Doar am avut anterior și instruiri legate de destabilizări: cum să organizeze proteste, cum să le transforme și să le facă tot mai violente etc. În acest sens nu aș exclude faptul că o parte din acești delegați să mai rămână pe teritoriul Federației Ruse pentru a fi instruiți în astfel de activități. O manifestație care strânge un număr impunător de oameni nu poate fi realizată fără acordul serviciilor speciale, în special, a FSB-ului rusesc, respectiv singura instituție care, după mine ar fi cea mai indicată, să realizeze astfel de instruiri, dar aici desigur că speculăm, dar am avut și precedente în care cetățeni din regiunea găgăuză au fost instruiți pentru destabilizări, adică nu putem să excludem acest fapt, doar ne gândim asupra necesității de a aduce atât de mulți oameni în Capitala Federației Ruse”, a mai spus acesta.

Atât expertul în securitate al comunității WatchDog, Andrei Curăru, cât și directorul executiv al Institutului Pentru Inițiative Strategice (IPIS), Vadim Pistrinciuc, susțin că reuniunea a fost organizată cu banii Kremlinului care finanțează partidele proruse cu scopul de a destabiliza Chișinăul.

,,Dacă luăm datele oferite de autorități la alegerile locale (n.r.-organizate în toamna anului trecut) potrivit cărora s-au cheltuit aproape 50 de milioane de dolari, vă dați seama că resursele lor financiare sunt enorme pentru dimensiunea Republicii Moldova și cumva acest conglomerat de partide este și un proiect în acest sens, nu atât cât există o încărcătură ideologică. (N.r.-congresul) poate l-au făcut pentru ca să aducă oamenii și să-i trimită cu bani înapoi acasă, așa cum au făcut-o la aeroport. Aceste formațiuni politice (n.r.-membre ale blocului Victorie) beneficiază la greu de finanțare din partea Moscovei, aceasta este decizia Moscovei să intervină în Republica Moldova. Asta face, iar noi trebuie să rezistăm și să arătăm că suntem un stat”, a menționat directorul executiv al IPIS, Vadim Pistrinciuc.

,,Șezătoare” cu banii mari ai Kremlinului

,,Un astfel de eveniment nu poate să aibă loc fără acordul nu tacit, dar expres al Federației Ruse și aici vorbim de finanțări pentru că dacă este să credem cifrelor, pe care le prezintă Ilan Șor, sunt niște cifre exorbitante: doar plecarea, cazarea acestor persoane într-un oraș deloc ieftin ar însemna sute de mii de euro. Iar în același timp este și aprobare tacită din partea serviciilor secrete. Nu există manifestații publice în Federația Rusă decât cu acceptul lor și, de obicei, de către partidul de guvernare din această țară, restul se tem să facă în general orice tip de activism politic. După mine toată construcția aceasta este condusă și finanțată de Kremlin, ea realizează scopuri care sunt apropiate Kremlinului și nu Federației Ruse, și ideea de bază este până la urmă destabilizarea în Republica Moldova, nici măcar participarea activă în alegerile prezidențiale, dar deturnarea referendumului și pregătirea pentru alegerile parlamentare ca să se asigure că nu va fi o majoritate pro-europeană. Cred că a fost coordonat și un plan acolo”, a adăugat Andrei Curăraru.

Vadim Pistrinciuc accentuează că un congres al unui bloc politic nu poate avea în altă țară decât cea în care-și desfășoară activitatea. Drept urmare, susține că blocul Victorie a organizat la Moscova nu un congres, ci un tip de ,,șezătoare”.

Citește și : Reţeaua de socializare X autorizează de acum în mod oficial conţinuturile pornografice

,,În general este absolut anormal să faci un congres a unui partid în afara țării, dar pentru liderul partidului nu se poate duce în altă parte a făcut și el așa un fel de șezătoare. Ați auzit ca un congres a unui partid, partidul este un actor suveran al unui stat, da indiferent de idiologie, ca să fie făcut în altă țară? Eu nu-mi aduc aminte. Imaginați-vă ca Franța să facă congresul partidului în Germania sau în Italia. În cazul blocului Victorie este în exil doar o singură persoană care sub sancțiuni, da?! Adică Ilan Șor, dar în rest toate persoanele pot să facă congresul în Moldova. Am văzut mai multe știri din Republica Moldova potrivit cărora nu s-a decis nimic (n.r-în timpul congresului), dar în genere dacă vă uitați și să faceți o mică analiză a tuturor acțiunilor care le-a întreprins Ilan Șor: în 2022 a zis că organizează un protest ca să dea jos guvernarea , tot în același an altă manifestație ca să demonstreze nesupunere civică. În 2023 că face un front comun cu toată opoziția, iarăși nu vor pleca până când nu pleacă guvernarea și toate au fost pe bani și contra plată. Dar nu poți să duci un val de țară cât de tare nu ți-ar plăcea lucrurile doar cu bani, nu poți”, a punctat directorul executiv al IPIS.

 

Tags: congresmoscovavictorie
Politică