Anca Dragu primește un salariu de aproape de trei ori mai mic decât al omologului său român

Publicat:

Anca Dragu primește un salariu de aproape de trei ori mai mic decât al omologului său român

Guvernatoarea Băncii Naționale a Republicii Moldova, Anca Dragu, primește un salariu lunar net de aproximativ 8.400 de euro, echivalentul predecesorului său Octavian Armașu.

Acest venit este de aproape de trei ori mai mic decât salariul omologului său de la Banca Națională a României, Mugur Isărescu, potrivit Bani.md.


Nominalizarea surprinzătoare a Ancăi Dragu în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova a fost marcată de faptul că, cu jumătate de an înainte de a fi numită în această poziție, a depus cererea pentru cetățenia moldovenească. Cetățenia i-a fost acordată oficial pe 21 decembrie 2023, iar a doua zi, pe 22 decembrie, a fost instalată în funcție, înlocuindu-l pe Octavian Armașu, demis de Parlamentul Moldovei în urma implicării în dosarul „furtul miliardului”.

Salariul Ancăi Dragu se situează la același nivel cu cel al predecesorului său, Octavian Armașu, având un venit lunar net de 163.000 de lei moldovenești (aproximativ 8.400 de euro), potrivit declarației de avere depusă de Armașu. De menționat că, în contrast cu predecesorul său, Dragu nu va beneficia de locuință de serviciu, conform deciziei instituției.

În comparație, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, încasează lunar 21.500 de euro net, reprezentând aproximativ de trei ori mai mult decât salariul estimat al Ancăi Dragu. Isărescu a declarat venituri salariale anuale de peste 1 milion de lei, inclusiv surse suplimentare, precum cei 30.000 de lei de la Academia Română și o pensie de aproape 238.000 de lei. Diferențele semnificative dintre salariile celor doi guvernatori atrag atenția asupra disparităților financiare între cele două țări.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa

Epic Games spune că Apple blochează lansarea magazinului său de jocuri video în Europa Epic Games, producătorul jocului video ”Fortnite”, a declarat vineri că Apple...

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale

Directorul financiar de la LVMH îndeamnă Europa să rămână unită în contextul disputelor comerciale Ancheta demarată de China asupra coniacului european este o reacţie la...

VIDEO – Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India

VIDEO - Justin Bieber, spectacol incendiar la nunta miliardarilor în India Justin Bieber a oferit un spectacol incendiar la nunta anului, care are loc în...

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris

Cele mai stranii muzee pe care le poți vizita în Paris De la Louvre la Musée d’Orsay, Parisul are, fără îndoială, unele dintre cele mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.