Anchetă prelungită în cazul prăbuşirii podului Morandi. Verdictul poate fi dat în câţiva ani!

Publicat:

Un verdict în cazul prăbuşirii podului Morandi din Genova, soldată anul trecut cu 43 de morţi, între care doi români, ar putea să mai întârzie trei ani, a indicat procurorul şef genovez Francesco Cozzi, citat miercuri de dpa, potrivit agerpres.

“Este o sarcină gigantică”, a subliniat Cozzi într-o întâlnire marţi seara cu jurnalişti străini.


Citeşte şi: Deputaţii italieni votează pentru reducerea numărului de parlamentari

Întrebat când ar putea fi anunţat primul verdict în urma acestei tragedii, procurorul a apreciat că “în 2022, în cazul în care se va ajunge la un proces”.

Procurorii din Genova au început urmăriri împotriva a 73 de suspecţi, între care două societăţi – operatorul privat de autostrăzi Autostrade şi subsidiara sa Spea -, în încercarea de a stabili responsabilităţile pentru tragedia din ziua de 14 august 2018, când o secţiune a podului Morandi a cedat în timpul unei furtuni.

Principalele acuzaţii sunt de neglijenţă şi omucidere, cu circumstanţele agravante de încălcare a normelor de securitate a drumurilor şi de siguranţă în muncă, sancţionabile cu cinci până la 18 ani de închisoare, a precizat Cozzi.

Deocamdată, se desfăşoară audieri pentru a colecta dovezi ce ar putea fi folosite ulterior într-un proces penal, anchetatorii încercând să stabilească dacă prăbuşirea a fost determinată de o întreţinere deficitară a structurii de beton a podului sau s-a produs în circumstanţe neprevăzute ori excepţionale.

“Am idei clare despre ce s-a întâmplat, dar trebuie să găsim dovezi”, a menţionat procurorul.

Cozzi a citat un raport tehnic care a constatat că unele din cablurile care făceau parte din secţiunea prăbuşită a podului prezentau “coroziuni în proporţie de 60%-70%” şi a criticat modul în care a fost monitorizată infrastructura.

Faptul că atribuţia de a stabili dacă podul are sau nu nevoie de lucrări de întreţinere îi revenea societăţii Spea şi nu unui organism independent creează suspiciunea unui potenţial conflict de interese cu compania mamă Autostrade, a notat Cozzi.

Citeşte şi: Boris Johnson face ULTIMA ofertă Uniunii Europene

Podul a fost demolat complet în iunie a.c. şi în prezent se lucrează intens la construirea unuia nou, autorităţile sperând că acesta va fi finalizat în aprilie anul viitor.

Francesco Cozzi a salutat marţi viteza cu care se desfăşoară noile lucrări, dar a insistat că Italia are nevoie de reguli mai drastice în ce priveşte inspecţiile în domeniul securităţii drumurilor, pentru a preveni alte dezastre.

“Spun acest lucru nu în calitate de magistrat, ci de cetăţean. După un astfel de eveniment, ar trebui să înfiinţăm o autoritate pentru securitatea transporturilor pentru a verifica infrastructura”, a spus procurorul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident

Ucraina nu poate să oprească avansarea trupelor ruse. Zelenski dă vina pe Occident În ciuda înțelegerilor de securitate și ale pachetelor de ajutor militar promise...

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post)

Ucraina are nevoie de mai mult ajutor pentru a câștiga războiul, nu doar de cuvinte de sprijin din partea Occidentului (Washington Post) Săptămâna viitoare, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.