Anchetatorii americani au descoperit ‘BUBA’ avionului de pasageri care a plonjat în râu

Publicat:

Un inversor de propulsie, echipament care contribuie la frânarea avionului la aterizare, nu funcţiona la aparatul Boeing 737, cu 143 de persoane la bord, care şi-a terminat cursa într-un râu din Florida, vineri seară, a indicat un responsabil al securităţii transporturilor, transmite AFP, potrivit agerpres.

Aeronava Boeing 737-800, aflat în serviciu de 18 ani, potrivit site-ului FligtRadar24, decolase de la baza americană de la Guantanamo, Cuba, şi transporta membri ai personalului acestei baze şi familiile lor.


Citește și: Apar primele ipoteze în cazul tragediei aviatice din Moscova: Avionul a fost lovit de fulger! – VIDEO

Avionul a plonjat în apa puţin adâncă după o aterizare foarte turbulentă, pe timp de furtună, pe pista bazei militare de la Jacksonville, Florida.

Toţi pasagerii au fost evacuaţi şi 21 de persoane au fost transportate la spital pentru răni minore, au precizat autorităţile.

Potrivit lui Bruce Landsberg, vicepreşedinte al agenţiei americane pentru securitatea transporturilor (NTSB), unul din inversoarele de propulsie ale aparatului nu funcţiona.

‘Aparatul fusese în mentenanţă, iar jurnalul de mentenanţă nota că inversorul de propulsie stânga nu funcţiona’, a declarat el duminică pentru presă. Ancheta va analiza desfăşurarea operaţiunilor de mentenanţă, iar ‘interesul va viza, evident, starea inversorilor de propulsie’, a menţionat responsabilul.

Potrivit lui Landsberg, pilotul a cerut schimbarea pistei de aterizare şi a aterizat pe o pistă redusă de prezenţa unui material naval, de la 2.734 metri la 2.377 metri.

Vezi și: Crește numărul morților, după tragedia aviatică din Rusia – VIDEO

‘Nu ştiu ce au gândit sau de ce au făcut această alegere. Va fi unul din lucrurile pe care va trebui să le examinăm, din înregistrările vocilor din cabina piloţilor’, a explicat el.

Cutia neagră cu înregistrarea datelor de zbor a fost recuperată, dar cea cu datele audio a rămas sub apă. ‘Când o vom recupera, ne va aduce mai multe informaţii despre intenţiile echipajului’, a adăugat responsabilul.

Furtuna a împiedicat eforturile de recuperare a fuselajului. Marina americană a trimis scafandri pentru a recupera animalele de companie rămase blocate în cală şi au fost instalate baraje pentru a împiedica răspândirea kerosenului în apele râului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.