Despre aceste lucruri ne relatează reprezentanții Centrului Național Anticorupție (CNA). Potrivit instituției, au fost găsiți peste 102 mii de euro și 680 de mii de lei. Perchezițiile au fost efectuate în această dimineață, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), în comun cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, în mai multe localități din raioanele Hîncești, Ialoveni și Cimișlia.
Vezi şi: Accident grav la Edineţ! Şoferul a fost descarcerat din fiarele contorsionate – Stiripesurse.md
„Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale de delapidare a averii străine și fals în acte publice, care vizează șapte persoane publice din cadrul unui ocol silvic subordonat Întreprinderii de Stat „Hîncești-Silva”.
Potrivit probelor administrate, funcționarii ar fi organizat angajări fictive ale unor lucrători sezonieri, inclusiv rude și persoane aflate peste hotare. Deși nu activau efectiv, aceștia figurau în tabelele de pontaj, iar salariile calculate și achitate în numele lor ar fi fost însușite de conducerea ocolului silvic. Prejudiciul estimat se ridică la circa 466 de mii de lei. Totodată, persoanele vizate sunt bănuite de înstrăinarea ilicită a masei lemnoase, fără documente contabile sau prin reutilizarea acelorași facturi fiscale, în scopul însușirii mijloacelor bănești obținute din vânzări”, se menționează în comunicatul CNA.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate peste 102 de mii de euro, 680 de mii de lei, 17 carduri bancare și alte obiecte relevante pentru anchetă. Cele șapte persoane au fost recunoscute în calitate de bănuit și sunt cercetate în stare de libertate.
Pe acest caz, CNA și Procuratura municipiului Chișinău continuă acțiunile de urmărire penală pentru identificarea întregului cerc de persoane implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor cazului.
În același timp, este de menționat că orice persoană se prezumă nevinovată până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.












