
A serviceman with a Russian flag on his uniform stands guard near the Zaporizhzhia Nuclear Power Plant in the course of Ukraine-Russia conflict outside the Russian-controlled city of Enerhodar in the Zaporizhzhia region, Ukraine August 4, 2022. REUTERS/Alexander Ermochenko
Noua administraţie, instalată de Moscova, a centralei nucleare din Zaporojie, în sudul Ucrainei, aflată sub controlul forţelor ruse, a decis să le interzică, începând de joi, tuturor angajaţilor operatorului ucrainean Energoatom accesul în incinta uzinei, conform unui anunţ făcut de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), informează AFP.
Directorul general al acestei agenţii a ONU, Rafael Grossi, aşteptat să efectueze o vizită la centrală săptămâna viitoare, “va ridica problema crucială a personalului şi va cere informaţii despre acest nou anunţ”, conform unui comunicat de presă al AIEA, potrivit stiripesurse.
Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie
Administraţia “centralei a făcut cunoscut că niciun angajat al Energoatom nu va mai avea acces din această zi în centrală”, unde vor lucra de acum doar foştii angajaţi ai operatorului ucrainean “care au adoptat naţionalitatea rusă şi au semnat contracte cu operatorul rus”, explică Agenţia cu sediul la Viena.
“De la 1 februarie, va fi blocat accesul la toate obiectivele centralei pentru personalul care nu a încheiat un acord cu Organizaţia de exploatare a centralei nucleare Zaporojie (EO ZAES, subordonată Rosatom)”, se afirmă într-un comunicat al serviciului de presă al operatorului rus al uzinei, citat de agenţia oficială de presă rusă TASS.
“Este de o importanţă crucială ca uzina să dispună de personalul calificat necesar pentru a garanta securitatea nucleară”, a subliniat Rafael Grossi, menţionând că numărul angajaţilor de la cea mai mare centrală nucleară din Europa a fost deja “redus puternic” de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
La ora actuală, 4.500 de persoane lucrează sub autoritatea ruşilor şi “940 de candidaturi sunt în curs de examinare”, potrivit cifrelor furnizate experţilor AIEA aflaţi în mod permanent la centrala din Zaporojie, care avea înainte de război circa 11.500 de angajaţi.
Ajunsă sub controlul trupelor ruse din martie 2022, centrala se află chiar în centrul conflictului: ea este situată în oraşul Energodar, de-a lungul fluviului Nipru care acţionează ca o linie naturală de front între ruşi şi ucraineni.
Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională
Uzina a fost vizată de tiruri şi deconectată de la reţeaua electrică de nenumărate ori, o situaţie precară care generează periodic temeri legate de un potenţial accident nuclear.
Ambele tabere se acuză în mod reciproc că ar dori să provoace o catastrofă.