Angela Merkel afirmă că actualul acord privind programul nuclear iranian “nu este suficient”

Publicat:

Actualul acord privind programul nuclear iranian nu este suficient pentru a ţine sub control ambiţiile nucleare ale Teheranului, a afirmat vineri cancelarul german, Angela Merkel, în cursul unei vizite la Washington, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Suntem de părere că JCPOA (Joint Comprehensive Plan of Action) este o primă etapă care a contribuit la încetinirea activităţilor lor mai ales în acest sens (…), dar mai considerăm că, din punctul de vedere german, nu este suficient pentru a ne asigura că ambiţiile Iranului sunt temperate şi ţinute sub control”, a declarat Angela Merkel folosind acronimul englez al acordului.


Citește și : Angela Merkel a fost primită la Casa Albă de Donald Trump cu un sărut pe fiecare obraz

În baza acestui acord îndelung negociat de Iran şi marile puteri (Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania), Teheranul a acceptat să-şi îngheţe programul nuclear până în 2025.

“Europa şi Statele Unite ar trebui să fie în armonie în privinţa acestui subiect”, a adăugat cancelarul german într-o conferinţă de presă alături de preşedintele american, Donald Trump.

Liderul administraţiei de la Casa Albă, opozant fervent al acestui acord semnat în iulie 2015, urmează să anunţe la 12 mai dacă “rupe” acordul.

Donald Trump a criticat vineri autorităţile iraniene, afirmând că regimul de la Teheran este “criminal”.

“Regimul iranian hrăneşte violenţa, vărsarea de sânge şi haosul în tot Orientul Mijlociu. Trebuie să ne asigurăm că acest regim criminal nu se apropie deloc de o armă nucleară şi că Iranul pune capăt proliferării rachetelor periculoase şi sprijinului acordat terorismului”, a declarat el.

Citește și : Benjamin Netanyahu salută relaţia specială româno-israeliană

“Oriunde aţi merge în Orientul Mijlociu, acolo unde este o problemă şi Iranul se află acolo”, a subliniat Donald Trump.

Marţi, la Washington, preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-a propus omologului său american să păstreze acordul iniţial privind programul nuclear iranian care să devină unul dintre cei “patru stâlpi” ai unui “nou” acord.

Ceilalţi “stâlpi” s-ar referi la perioada post-2025, când vor expira unele clauze referitoare la activităţile nucleare, dar şi la rachetele balistice foarte controversate ale Teheranului şi la rolul său considerat “destabilizator” în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.