StiripesurseȘtirile zileiAngela Merkel îşi povesteşte viaţa în faţa studenţilor de la Harvard

Angela Merkel îşi povesteşte viaţa în faţa studenţilor de la Harvard

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că discursul pe care îl va rosti joi la Universitatea Harvard din SUA nu va fi unul clasic politic, ci unul referitor la viaţa personală, relatează dpa, potrivit agerpres.

Angela Merkel va vorbi despre copilăria ei în Germania de Est, ca fiică a unui preot protestant şi a unei profesoare de limba latină şi engleză. Ea a studiat fizica şi a obţinut un doctorat în chimia cuantică.

Vezi şi: Un vas de croazieră S-A SCUFUNDAT în Dunăre. Şapte pasageri sunt morţi, 19 sunt daţi dispăruţi! – FOTO/VIDEO

Merkel, care este cancelar din 2005 şi a fost realeasă de trei ori, va rosti discursul inaugural cu numărul 368 la campusul universităţii de elită din Cambridge, Massachusetts.

“Voi încerca să le explic studenţilor lecţia pe care o trag din propria mea experienţă de viaţă”, a spus Merkel într-un interviu acordat la începutul acestei săptămâni pentru CNN.


Ascensiunea cancelarului Merkel în politică a început în 1989, când a fost inspirată de revoluţia paşnică care a dus la căderea Zidului Berlinului.

Ea s-a alăturat partidului Demokratischer Aufbruch (Trezirea Democratică), care ulterior a devenit partidul politic Uniunea Creştin Democrată (CDU).

Au existat speculaţii la Berlin dacă Merkel va rosti un discurs similar celui de la Conferinţa pentru Securitate de la München, în februarie, când a emis un avertisment puternic împotriva abandonării structurilor politice internaţionale şi a cerut salvarea tratatelor respinse de către SUA, o mustrare clară la adresa preşedintelui Donald Trump.

Citeşte şi: 21 de pelerini mexicani au murit într-un groaznic accident rutier – FOTO/VIDEO

În cursul vizitei în SUA, cancelarul german nu are programată o întrevedere cu preşedintele american Donald Trump.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat că oficialii americani au explicat că Trump nu se va afla la Washington şi că acesta urmează să se adreseze joi absolvenţilor Academiei Forţelor Aeriene în Colorado.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

VIDEO Olesea Stamate vrea ca noul Guvern să fie evaluat după rezultate, nu după promisiuni

Republica Moldova nu are nevoie doar de un nou Guvern, ci de o nouă cultură a guvernării, susține Olesea Stamate, liderul Mișcării Civice „Construim...

Maia Sandu, întrevedere cu primarii din autonomia găgăuză

În continuarea consultărilor privind organizarea alegerilor în UTA Găgăuzia, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu primarii din autonomie. La discuții...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.