StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru o americancă, acuzată că a divulgat...

Ani grei de închisoare pentru o americancă, acuzată că a divulgat un dosar top secret

Publicat:

O americancă acuzată că a divulgat un raport top secret despre acţiunile ruseşti de piraterie informatică în cursul alegerilor prezidenţiale din 2016 a fost condamnată joi la cinci ani şi trei luni închisoare, pedeapsă de o severitate neobişnuită pentru un astfel de gen de scurgeri de informaţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Reality Winner, în vârstă de 26 de ani, fostă angajată a unei societăţi subcontractante a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), este prima persoană condamnată potrivit legii Espionage Act după sosirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Citește și: Fosta preşedintă sud-coreeană a primit la recurs 25 de ani de închisoare

Această texană un pic idealistă, foarte critică la adresa lui Donald Trump, a călcat pe urmele lui Edward Snowden şi a lui Chelsea Manning, pe care susţinătorii lor îi prezintă drept “lansatori de alertă”, care dezvăluiseră informaţii utile publicului şi pe care detractorii lor i-au denunţat ca fiind trădători.


Ea a imprimat la locul său de muncă un document confidenţial, iar apoi l-a trimis site-ului de informaţii The Intercept. Raportul detalia modul în care hackeri din serviciul militar de informaţii rus (GRU) încercaseră în mai multe rânduri să pătrundă în sistemele electorale americane.

Cazul Reality Winner a izbucnit anul trecut într-un context al unei aşa-zise “culturi a scurgerilor”, denunţată cu vehemenţă de Casa Albă.

Donald Trump se străduieşte să stopeze scurgerile de informaţii confidenţiale care conferă o imagine de dezordine preşedinţiei sale, acţiuni pe care el le asimilează “trădărilor”.

Citeşte şi:  A murit Charles Manson, eminenţa cenuşie a unui cult care a îngrozit America - VIDEO

Arestată şi încarcerată în luna iunie 2017, Winner a ajuns la un acord cu procurorii după un an, iar aceştia au insistat joi asupra gravităţii faptelor sale. Un judecător din Augusta, în statul american Georgia, a pronunţat sentinţa.

După ce a obţinut diploma la liceul său din Kingsville, în Texas unde excela în atletism şi în tenis, Reality Winner a ales cariera militară.

Angajată în US Air Force, ea a fost instruită în limbi vorbite în Afganistan, Pakistan şi Iran, adică limbile paştu, dari şi farsi.

După şase ani în armată, ea a fost angajată în februarie 2017 de Pluribus International Corporation, o companie care lucrează pentru NSA.

Reality Winner a primit cea mai grea pedeapsă pronunţată vreodată în SUA pentru că a transmis presei o informaţie clasificată secret de apărare.

Citește și: Sute de polițiști au fost arestați în Mexic. Mulți dintre ei nici măcar nu erau autorizați

Chelsea Manning, care a furnizat mii de documente secrete pentru WikiLeaks, a fost condamnată în august 2013 la 35 de ani de detenţie, dar pentru multiple capete de acuzare. Ea este în prezent liberă, Barack Obama graţiind-o cu trei zile înainte de a părăsi Casa Albă.

Avocaţii lui Reality Winner, înainte de a anunţa sentinţa, au insistat asupra absenţei “acuzaţiilor sau probelor de spionaj sau de trădare” care o vizează.

Faptele sale nu au nicio legătură cu o “furnizare masivă de informaţii sensibile de tipul WikiLeaks, nici cu divulgarea unor secrete militare”, au pledat ei.

Citeşte şi:  Avril Haines, prima femeie care va conduce toate agențiile de informații americane

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a salutat “curajul folosit pentru a ne informa” al lui Reality Winner.

Snowden, Manning şi Winner au avut în comun faptul de a fi zdruncinat lumea informaţiilor în timp ce toţi aveau vârste sub de 30 de ani.

Aceasta ilustrează faptul că pe culoarele agenţiilor de spionaj americane şi ale subcontractanţilor lor mişună foşti studenţi bine pregătiţi în informatică, criptare şi limbi străine şi care, în pofida scurtei lor experienţe, ajung în situaţia să manipuleze date de înaltă sensibilitate, notează AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pot Trump și Regele Charles să salveze „relația specială”?

Cea mai puternică republică a lumii îl găsește pe venerabilul monarh mai pe gustul ei decât pe premier   Cea mai longevivă ironie a istoriei, „relația...

Parlamentul UE adoptă noi reguli pentru protejarea pisicilor și câinilor

Parlamentul UE adoptă noi reguli pentru protejarea pisicilor și câinilor, pentru reglementarea pieței în valoare de peste 1 miliard de euro.Până acum, Uniunea Europeană...

Este periculos să lași încărcătorul în priză toată ziua? Ce spun experții și când devine o problemă

Păstrarea încărcătorului în priză generează un „consum fantomă” și poate duce la supraîncălzire. Când devine o problemă reală și ce ar trebui să faci.Lăsarea...

Cine-i șeful? Britanicii au analizat imaginile cu Charles și Trump: Marea Britanie vs SUA 1-0

Britanicii au analizat imaginile cu Regele Charles și președintele Donald Trump și au stabilit că deși liderul SUA a încercat să se impună, monarhul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.