StiripesurseSocialAni grei de închisoare pentru un bărbat care vindea permise şi...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat care vindea permise şi cumpăra influenţă

Publicat:

Un bărbat din Florești a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru trafic de influență la obținerea a 3 permise de conducere în schimbul a 700 euro.

„Potrivit materialelor, un locuitor al raionului Florești a comis infracțiunea de trafic de influență, susținând că are influență asupra angajaților Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Soroca, iar în schimbul a 700 euro (bani pe care i-a acceptat și primit) îi poate determina pe aceștia în vederea obținerii permiselor de conducere pentru trei persoane.

Citeşte şi: Legea pentru denunțarea Convenției privind Adunarea Interparlamentară a CSI a intrat în vigoare – Stiripesurse.md

Urmărirea penală a durat 3 luni și a fost efectuată de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrul Național Anticorupție, iar judecarea cauzei s-a efectuat în termen 2 ani și 8 luni, fapt datorat eschivării inculpatului de la prezentarea sa în instanța de judecată, scrie Unimedia.

„Potrivit materialelor, un locuitor al raionului Florești a comis infracțiunea de trafic de influență, susținând că are influență asupra angajaților Secției de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto Soroca, iar în schimbul a 700 euro (bani pe care i-a acceptat și primit) îi poate determina pe aceștia în vederea obținerii permiselor de conducere pentru trei persoane.


Citeşte şi: Putin lovește un port ucrainean și periclitează aprovizionarea cu hrană a planetei (editorial) – Stiripesurse.md

Urmărirea penală a durat 3 luni și a fost efectuată de către Direcția Generală Teritorială Nord a Centrul Național Anticorupție, iar judecarea cauzei s-a efectuat în termen 2 ani și 8 luni, fapt datorat eschivării inculpatului de la prezentarea sa în instanța de judecată.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.