StiripesurseȘtirile zileiAni grei de închisoare pentru un cuţitar din Telenești

Ani grei de închisoare pentru un cuţitar din Telenești

Publicat:

Un bărbat din Telenești a fost condamnat la 10 ani de închisoare după ce a încercat să omoare un consătean. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei Orhei.
Potrivit materialelor dosarului, cazul s-a produs pe 9 aprilie 2023 în satul Negureni, când victima a a venit în vizită la agresor pentru a-i cere o bicicletă. La un moment dat, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma căreia condamnatul a luat un cuțit și i-a aplicat consăteanului o lovitură în piept.

Din fericire, victima a reușit să fugă, solicitând ajutorul altor persoane.

Fiind audiat, condamnatul și-a recunoscut parțial vina. Acesta a menționat că nu intenționa să atace consăteanul. Potrivit lui, victima a venit la el în gospodărie și a încercat să-l provoace, numindu-l cu cuvinte necenzurate. Mai mult, bărbatul a declarat că anume consăteanul a fost cel care l-a atacat, iar el, drept răspuns, l-a lovit din neatenție cu cuțitul.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Nord (Bălți) în decurs de 15 zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce au în comun oamenii care depășesc 100 de ani. Descoperirea făcută după 55 de ani de cercetări

Secretul centenarilor a fost analizat timp de 55 de ani în 124 de studii. Iată ce au descoperit cercetătorii despre longevitate. Secretul centenarilor nu constă...

Care sunt primele semne ale diabetului și când trebuie să mergi la medic

Medicul Sitterli-Natea Carmen Narcisa din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu vorbește despre primele semne ale diabetului și când anume este indicat să...

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.