StiripesurseExterneAni grei de închisoare pentru un polonez acuzat de spionaj în...

Ani grei de închisoare pentru un polonez acuzat de spionaj în Rusia

Publicat:

Justiţia rusă a confirmat luni, în apel, pedeapsa de 14 ani de închisoare pronunţată împotriva unui cetăţean polonez acuzat că a strâns informaţii şi a încercat să exporte piese ale sistemului de apărare antiaerian rus S-300, informează AFP, potrivit agerpres.

Marian Radzajewaski a fost condamnat la această pedeapsă în iunie şi ea a fost confirmată în ultima instanţă luni, la Curtea Supremă, făcând-o definitivă, potrivit agenţiile de presă ruse.

Citeşte şi: Trump dă undă verde pentru folosirea petrolului din rezervele americane şi ameninţă cu o ripostă dură

Născut în 1977 şi director al unei companii de transport din Bialystok, oraş din nord-estul Poloniei, Radzajewski este acuzat că “a căutat să obţină componente secrete ale sistemului de apărare antiaerian S-300, în vederea exportării lor ulterioare spre Polonia”, potrivit Serviciului Federal de Securitate rus (FSB).

Potrivit anchetatorilor, cetăţeanul polonez a fost arestat “în flagrant delict în timp ce încerca să ducă la bun sfârşit tranzacţia”.


Marian Radzajewski lucrează pentru o organizaţie poloneză care este unul dintre principalii furnizori de forţe armate şi servicii speciale al Varşoviei, adaugă FSB.

Condamnările pentru spionaj au devenit tot mai multe în ultimii ani în Rusia. Majoritatea au legătură cu Ucraina, însă cazurile care implică Polonia sau republicile baltice sunt de asemenea relativ frecvente.

Citeşte şi: Avion PRĂBUŞIT peste un cartier de case din Columbia! (VIDEO) Cel puţin 7 oameni au murit

În aprilie, un pensionar norvegian acuzat că a strâns informaţii despre submarinele nucleare ruse a fost de asemenea condamnat la 14 ani de închisoare, într-un dosar care a cauzat tensiuni între Moscova şi Oslo.

Americano-britanicul Paul Whelan, arestat în decembrie 2018 şi acuzat de spionaj, riscă la rândul său până la 20 de ani de închisoare. El afirmă că o cunoştinţă i-a întins o capcană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.