Ani grei de puşcărie pentru un cioban care a batjocorit o adolescentă fugită de acasă

Publicat:

Ani grei de puşcărie pentru un cioban care a batjocorit o adolescentă fugită de acasă

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță condamnarea la 10 ani închisoare a unui bărbat care lucra în calitate de cioban, în Criuleni.

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Criuleni, fapta a avut loc în august 2020, atunci când bărbatul de 47 de ani a adăpostit-o pe adolescenta care atunci avea 14 ani, după ce aceasta a dat bir cu fugiții de acasă, fără bani sau telefon, transmite tvrmoldova.md.
Imediat ce a adăpostit-o, însă, a început să o preseze și să o lovească ca să-l ajute la muncă, să gătească mâncare, dar și să o hărțuiască sexual. Comportamentul infracțional al bărbatului a culminat peste o lună, atunci când a pretins că i-a murit mama – motiv pentru care ambii au plecat într-o altă localitate „la înmormântare.” Totuși, faptul nu s-a adeverit, iar după ce acesta a servit băuturi alcoolice cu prietenii, i-a arătat adolescentei casa în care acesta pretindea că a copilărit, unde a și întreținut un raport sexual împotriva voinței acesteia, așa cum considera că adolescenta nu avea alternative la adăpostul pe care i-l oferea la stână.

Citeşte şi: Un fost informator al FBI a fost inculpat pentru că a minţit în legătură cu fiul lui Biden – Stiripesurse.md


Adolescenta a reușit să evadeze, atunci când a intrat în contact cu fiul acestuia, care i-a dat telefonul să-i sune pe cineva din apropiați, care au venit după ea. Totuși, inculpatul a intrat cu ea în contact în împrejurări supuse cercetărilor penale, în sensul identificării persoanelor care i-au dezvăluit datele ei], a determinat-o să iasă la o stație de transport apropiată locației ei din Chișinău, unde a impus-o să urce în mașină.

Ani grei de puşcărie pentru un cioban care a batjocorit o adolescentă fugită de acasă

Reveniți la stână, ca să prevină evadarea ei repetată, bărbatul a tuns-o cu foarfeca și aparatul de ras. A urmat un alt epizod de exploatare sexuală în propriul beneficiu al bărbatului condamnat, chiar de ziua de naștere a victimei, în contextul în care acesta a profitat de neajutorarea adolescentei aflate „sub protecția lui.”

A doua zi, tânăra a apelat la proprietarul stânei, care a sosit cu mașina și a transportat-o spre Chișinău, unde s-a refugiat la o persoană cunoscută. Ulterior, a plecat acasă, după care l-a denunțat pe bărbat autorităților. La solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost plasat în arest preventiv până în prezent, iar adolescenta a primit consiliere psihologică în calitate de copil aflat în situație de risc.

Până la devenirea definitivă a sentinței, bărbatul anterior condamnat prin alte patru sentințe, beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii. Pentru îndrumare în vederea prevenirii situațiilor în care cineva poate deveni victimă a traficanților de persoane mature sau de copii, inclusiv prin exploatare sexuală, prin muncă, cerșetorie sau alte forme, nu ezitați să faceți uz de sfaturile procurorilor PCCOCS.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş

Barcelona va majora taxa pentru pasagerii navelor de croazieră care fac escală în oraş Barcelona va majora taxa plătită de pasagerii navelor de croazieră care...

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: ‘Nu totul depinde de noi’

Zelenski, schimbare de ton în privința planului de pace: 'Nu totul depinde de noi' La doi ani și jumătate de la declanșarea războiului, cuvântul „negociere”...

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii

Mircea Baciu, primul moldovean care a cucerit cele mai înalte șapte vârfuri ale lumii Alpinistul Mircea Baciu este primul moldovean care a ajuns pe cele...

Cum să te pregătești în caz de pericol meteorologic

Cum să te pregătești în caz de pericol meteorologic Un om într-o stare fizică bună poate trăi 3 minute fără oxigen, 3 zile fără apă,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.