StiripesurseCultură și MediaDiverseAnimaWings vizează o flotă de 18 avioane în următorii doi ani....

AnimaWings vizează o flotă de 18 avioane în următorii doi ani. Compania va opera din toamnă 12 rute noi

Publicat:

Compania românească AnimaWings a anunțat recepționarea unei noi aeronave Airbus A220-300, a treia de acest tip și a cincea operaţională în flotă. Astfel, până la finalul anului 2027, compania își propune să ajungă la o flotă formată din 18 aeronave, consolidând astfel cel mai valoros portofoliu din industria aeronautică privată din România, evaluat la peste 1 miliard de dolari.

„Planul ambiţios pe care îl avem prevede ca flota AnimaWings să ajungă la 18 aeronave în total, până la finele lui 2027.”, a declarat Marius Pandel, Președintele AnimaWings.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Începând din această toamnă, compania va opera 12 rute noi care consolidează rețeaua de zboruri domestice și conectează aeroporturile principale din România (Otopeni, Cluj, Iași, Craiova, Timișoara, Suceava) cu destinații majore la nivel european și internațional, precum Istanbul, München, Praga, Sofia, Tel Aviv și Dubai.

Compania transmite că planurile de dezvoltare vor continua și în 2026, iar printre noutăți se regăsește și ruta București–Geneva, singura conexiune aeriană directă între cele două orașe, disponibilă începând cu martie anul viitor.


Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Cea de-a cincea aeronavă a companiei AnimaWings face parte dintr-o comandă de 18 unități ce vor fi livrate în următorii doi ani. Astfel, următoarele patru aeronave vor fi recepționate în prima jumătate a anului viitor, iar restul în 2027.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de aderare cu R. Moldova

Parlamentul European cere Consiliului Uniunii Europene deschiderea rapidă a tuturor clusterelor de negociere cu R. Moldova. Solicitarea a fost făcută în seara zilei de...

Peste 12.000 de moldoveni au intrat în câmpul muncii de la începutul anului

Peste 12.200 de persoane și-au găsit un loc de muncă de la începutul anului 2026, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Din...

Moldovenii sunt tot mai interesaţi de arhivele deportărilor

Maria Gogu, doctor în istorie și șefă de direcție la Agenția Națională a Arhivelor, explică că evenimentele dedicate comemorării victimelor deportărilor și foametei organizate,...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.