StiripesurseSintezeAnkara respinge condamnarea activităţii sale militare în Libia, acuzând o 'axă...

Ankara respinge condamnarea activităţii sale militare în Libia, acuzând o ‘axă a răului’

Publicat:

Ankara a respins marţi o declaraţie semnată de ceea ce ea a numit o “axă a răului”, cinci ţări care au condamnat activitatea militară turcă în Mediterana de Est şi Libia considerând că provoacă un “haos regional şi instabilitate”, pe fondul escaladării unei dispute diplomatice, relatează dpa, scrie agerpres.

Cipru, Egipt, Franţa, Grecia şi Emiratele Arabe Unite au condamnat activităţile militare ale Turciei în Libia, precum şi forajele de gaze din largul Ciprului ca “ilegale”, în urma unei videoconferinţe a miniştrilor de externe care a avut loc luni seară.

Citește și : Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, testat pozitiv pentru noul coronavirus

Într-un răspuns scris transmis marţi, Ministerul de Externe turc a acuzat părţile – în special Grecia şi Franţa – de “ipocrizie” şi de încercarea de a crea o “axă a răului” împotriva Turciei.

Ankara susţine că explorările sale controversate de gaze în largul Ciprului sunt în conformitate cu legea internaţională şi a trimis nave pentru a fora acolo.


Turcia sprijină guvernul libian de la Tripoli sprijinit de ONU şi a semnat un acord maritim cu acesta. Turcia a trimis de asemenea personal militar de formare şi echipamente pentru a ajuta în lupta împotriva forţelor din estul ţării conduse de generalul Khalifa Haftar.

Haftar este susţinut de Egipt, Rusia şi Emiratele Arabe Unite.

Cei cinci miniştri de externe “au condamnat ferm amestecul armatei turce în Libia şi au cerut Turciei să respecte pe deplin embargoul ONU asupra armelor”, se arată în declaraţia comună, avertizând împotriva “unei ameninţări la adresa stabilităţii vecinilor Libiei din Africa, precum şi din Europa”.

În reacţia sa, Ankara a criticat Atena că se foloseşte de “pretexte ilegale” pentru a distorsiona interesele “legitime” ale Turciei. Ea acuză de asemenea Franţa de “încercarea de a patrona această axă a răului” în regiune.

Între timp, şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a emis marţi un comunicat cerând facţiunilor în conflictul din Libia să depună armele şi “tuturor părţilor angajate la armistiţiu şi la un acord de încetare a focului să respecte aceste angajamente”.

Citește și : OMS remarcă ‘date potențial pozitive’ despre anumite tratamente anti-COVID-19

Comunicatul nu menţionează în mod explicit Turcia, care a promis în ianuarie să susţină embargoul ONU asupra armelor în Libia şi să pună capăt sprijinului pentru facţiunile aflate în conflict în ţară, împreună cu alte părţi rivale din ţară participând la o conferinţă la Berlin.

Ca o contribuţie la eforturile internaţionale de pace, Uniunea Europeană a lansat recent o operaţiune navală mediteraneană pentru a preveni fluxurile de arme către Libia. Ruta maritimă a fost centrală pentru livrările de arme către guvernul lui Fayez al-Serraj.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.