StiripesurseEconomieANRE retrage statutul de producător eligibil mic pentru 13 titulari

ANRE retrage statutul de producător eligibil mic pentru 13 titulari

Publicat:

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a retras statutul de producător eligibil mic pentru 13 titulari, cu o capacitate totală de 22,03 MW. Potrivit ANRE, garanțiile depuse de aceste companii, în valoare de peste 11,5 milioane de lei, vor fi transferate la bugetul de stat.

Decizia a fost luată în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al ANRE din 4 martie 2026, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de către producătorii eligibili mici. ANRE a constatat că unii titulari nu au pus în funcțiune centralele electrice în termen, au utilizat echipamente neconforme sau au comercializat energia în condiții neprevăzute de contract, potrivit agrotv.

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

Prin aceste măsuri, Agenția reafirmă necesitatea respectării stricte a obligațiilor și aplicarea consecventă a cadrului normativ pentru menținerea unui mecanism transparent și echitabil de promovare a energiei din surse regenerabile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

UE pregătește decuplarea R. Moldova de Ucraina în procesul de aderare

Uniunea Europeană a creat condițiile pentru separarea Republicii Moldova de Ucraina în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, după ce ambele candidate au depășit...

DRRM îi premiază pe olimpicii moldoveni

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova premiază învingătorii olimpiadelor republicane de Limba și Literatura Română și la Istoria românilor și universală. Ceremonia se desfășoară...

Obiecte suspecte, posibil radioactive, găsite lângă un bloc din Chişinău

Momente de panică s-au produs aseară pe bulevardul Traian, 19/1 din Chișinău, după ce locatarii unui bloc au observat două obiecte suspecte amplasate sub...

Emil Ceban a dat afară cea mai toxică persoană din Ministerul Sănătăţii

Emil Ceban a afirmat că nu a dispus concedieri după preluarea mandatului de ministru al Sănătății și susține că a păstrat aproape integral echipa....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.