StiripesurseȘtirile zileiAntony Blinken cere retragerea trupelor străine din Libia

Antony Blinken cere retragerea trupelor străine din Libia

Publicat:

Secretarul de stat american Antony Blinken a cerut miercuri retragerea forţelor străine din Libia, cu puţin timp înainte de summitul de la Berlin pentru pacificarea acestei ţări, destabilizată de un conflict ce durează de peste un deceniu, informează AFP, potrivit agerpres.

“Acordul de încetare a focului din 23 octombrie trebuie să fie pe deplin în aplicare, inclusiv prin retragerea tuturor forţelor străine din Libia”, a declarat Blinken în timpul unei conferinţe de presă comune la Berlin, alături cu omologul său german Heiko Maas.

Citeşte şi: Cea mai lungă vară pentru Nicolas Sarkozy! Fostul preşedinte francez îşi va afla verdictul la sfârşitul lui septembrie

“Împărtăşim (cu Germania) obiectivul unei Libii suverane, stabile, unificate şi sigure, liberă de orice ingerinţă externă, poporul (libian) merită aceasta şi acest lucru este esenţial pentru securitatea regională”, a subliniat Blinken, care a început miercuri un turneu european.

Stabilirea fermă a organizării de alegeri în Libia la sfârşitul anului şi plecarea trupelor străine şi mercenarilor din această ţară – acestea sunt două obiective principale pe care le vor discuta principalele ţări implicate în conflict ce se reunesc miercuri în capitala germană pentru un nou summit, la care va participa şi Blinken.


Citeşte şi: Comandoul care l-a ucis pe Khashoggi fusese pregătit în SUA

În decembrie, ONU estima la circa 20.000 numărul de mercenari şi combatanţi străini în Libia: ruşi din grupul privat Wagner, ciadieni, sudanezi sau sirieni.

Mai multe sute de militari turci sunt de asemenea prezenţi în Libia, în virtutea unui acord bilateral încheiat cu precedentul guvern de la Tripoli.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

Ce avere are Vasile Tofan, noul premier desemnat

Înainte de a ajunge la conducerea Guvernului, Vasile Tofan a construit o avere în mediul privat. O investigație RISE Moldova arată câți bani a...

Ministrul Mediului: Nivelul apei în Nistru este mai redus, dar alimentarea populației nu este pusă în pericol

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a venit cu precizări privind situația nivelului apei în râul Nistru, menționând că, deși debitul este mai redus decât în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.