Antony Blinken face un turneu în regiunea Asia-Pacific

Publicat:

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a pornit marţi într-un turneu în regiunea Asia-Pacific pentru a consolida parteneriale locale în faţa unei Chine dominatoare, în contextul în care criza privind Ucraina se intensifică, relatează AFP, potrivit agerpres.

Blinken urmează să petreacă trei zile la Melbourne pentru o reuniune a miniştrilor de externe din cadrul Dialogului de Securitate Cvadrilateral (‘Quad’), o alianţă a SUA cu Australia, India şi Japonia, în legătură cu care Washingtonul speră că va deveni o protecţie eficientă împotriva dorinţei de dominaţie regională a Chinei.


Citeşte şi: Cadavrul lui John McAfee se află în continuare la Barcelona, după şapte luni de la sinuciderea sa – Black News

Secretarul american de stat se va întâlni acolo cu înalţi oficiali australieni, inclusiv cu premierul Scott Morrison, cu care ar urma să încerce să consolideze alianţa militară trilaterală AUKUS (Australia, Marea Britanie, SUA), anunţată în septembrie pentru a contracara China. Canberra a achiziţionat submarine americane în cadrul acestei alianţe.

După plecarea sa din Australia, prevăzută pentru sâmbătă, Blinken urmează de asemenea să facă o escală în Fiji pentru a discuta cu mai mulţi lideri ai insulelor din Pacific, în persoană sau virtual, mulţi dintre aceştia fiind curtaţi de China.

“Mesajul principal pe care îl va duce secretarul de stat este că parteneriatele noastre îşi respectă promisiunile”, a declarat Daniel Kritenbrink, secretar de stat adjunct pentru Pacific şi Asia de Est.

“Quad este o componentă cheie în materie economică şi de securitate a politicii externe americane în regiunea indo-pacifică (…) pentru a contracara agresiunea şi coerciţia”, a spus el.

Alianţă creată în 2007, Quad a fost relansată în 2017, când Australia s-a implicat cu adevărat în contracararea Beijingului, acuzat în special de intimidare şi de expansionism militar în Marea Chinei de Sud.

Canberra a participat la manevre comune ale acestei alianţe în 2020, an în care au avut loc câteva ciocniri între trupe chineze şi indiene în legătură cu o zonă de frontieră contestată, ceea ce a determinat New Delhi, în general nealiniat, să se apropie de Quad.

Reuniunea de la Melbourne va fi de asemenea consacrată pandemiei de COVID-19 şi încălzirii climatice şi va pregăti ordinea de zi pentru a reuniune a şefilor de stat din Quad prevăzută pentru mijlocul anului.

Citeşte şi: Facebook a ŞTERS pagina care promovează Freedom Convoy în DC, după ce GoFundMe a început să returneze 8 milioane de dolari în donații pentru protestul din Canada: site-ul de donații, condus de CEO-ul care a făcut lobby pe lângă Congres pentru plățile de ajutor COVID, s-a alăturat lui Trudeau – Black News

Vizita lui Blinken survine în contextul în care ameninţarea rusă privind Ucraina continuă. Conform Washingtonului, Rusia a concentrat peste 110.000 de soldaţi la frontiera cu Ucraina pentru a-şi invada vecinul pro-occidental, lucru pe care Moscova îl neagă.

“Nu este vorba de alarmism. Acestea sunt pur şi simplu faptele”, a spus Blinken luni într-o conferinţă de presă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.