StiripesurseȘtirile zileiAntony Blinken va vizita China la începutul anului viitor (Casa Albă)

Antony Blinken va vizita China la începutul anului viitor (Casa Albă)

Publicat:

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, va vizita China la începutul anului viitor, un semn de destindere a relaţiilor dintre cele două superputeri rivale care vine după o întâlnire de peste trei ore, luni, între preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping, a anunţat Casa Albă, scrie news.ro .

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken va efectua această deplasare pentru a ”continua discuţiile” dintre cele două ţări în cadrul unei vizite planificate ”pentru începutul anului viitor”, care ar urma să fie prima la acest nivel din 2018, notează Casa Albă într-un comunicat.

Citește și: ATAC armat într-un campus universitar din SUA! Trei oameni au fost UCIȘI și alți doi răniți

Preşedinţii american Joe Biden şi chinez Xi Jinping au dat mâna, luni, la prima lor întâlnire faţă în faţă de când liderul americanul s-a instalat la Casa Albă, în urmă cu aproape doi ani. Întâlnirea a avut loc în marja summitului G20, care se desfăşoară în Insula Bali, în Indonezia, într-o încercare de a relua dialogul în pofida multor tensiuni, mai ales cu privire la statutul Taiwanului.

Joe Biden a avut o discuţie de mai bine de trei ore cu liderul chinez Xi Jinping.


Citește și: Apar noi detalii despre TERORISTA din Istanbul! Se pregătea să fugă în Grecia

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit  la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie...

5 iunie: Ziua mondială a mediului înconjurător (ONU)

În fiecare an, la 5 iunie este marcată Ziua mondială a mediului înconjurător, sub coordonarea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). Este celebrată de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.