StiripesurseȘtirile zileiApa la robinet pentru sătenii din Răciula

Apa la robinet pentru sătenii din Răciula

Publicat:

Apa la robinet pentru sătenii din Răciula

Apă la robinet pentru încă o mie de oameni.

Citește și: Alertă de incendii în toată Moldova. A fost emisă o avertizare Cod galben

Circa 230 de gospodării din comuna Răciula, raionul Călărași, au fost conectate la apeduct, anunță ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Potrivit ministrului de ramură, în ultimii ani, majoritatea fântânilor din sat au secat și oamenii erau nevoiți să meargă câțiva kilometri până în partea centrală a satului, unde nivelul apei era mai ridicat. Deseori se întâmpla ca fântânile să fie suprasolicitate și să nu ajungă apă pentru toți.

Acum, prin Programul Satul European s-a reușit construcția a peste 6,3 km de rețele de apeduct și de apă potabilă beneficiază nu doar gospodăriile, dar și instituțiile publice din localitate – grădinița, gimnaziul, Casa de cultură, Oficiul medicilor de familie, Primăria, 7 agenți economici și 3 obiective turistice, inclusiv una dintre cele mai vechi așezări monahale din țară – mănăstirea Răciula.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Razii pe Nistru: Peste 130 de pescari, verificați și amenzi de peste 12 mii de lei pentru încălcarea legislației de mediu

Razii ample pe râul Nistru. Inspectorii de mediu au verificat peste 130 de pescari și au aplicat amenzi de peste 12 mii de lei...

Judecătorul Ion Chirtoacă andidează pentru un post vacant de judecător la CSJ

Judecătorul Ion Chirtoacă de la Judecătoria Chișinău candidează pentru un post vacant de judecător la Curtea Supremă de Justiție. CSM urmează să examineze în...

Kazahstanul reia exporturile de petrol pentru România prin Marea Neagră

România primește o veste bună după ce prețurile carburanților au început din nou să crească din cauza opririi livrărilor de petrol din Kazahstan. Ministerul Energiei...

Container special la fosta gunoiște temporară din sectorul Ciocana

La fosta gunoiște temporară din sectorul Ciocana va fi instalată o stație destinată captării și arderii controlate a biogazului generat de deșeurile depozitate în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.