Apar informaţii noi despre chimistul care acuză Rusia de otrăvirea lui Skripal

Publicat:

 Chimistul rus Vil Mirzaianov, care susţine că doar Rusia produce Noviciok, un agent neurotoxic puternic folosit în otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Marea Britanie, nu mai lucrează de peste 25 de ani în laboratoarele ruseşti de profil, relatează miercuri AFP, potrivit agerpres.

Acest chimist de 83 de ani, care trăieşte din 1995 în SUA, după ce a lucrat aproape 30 de ani pentru Institutul de cercetări de stat în domeniile chimiei şi tehnologiilor organice din Moscova (GNIIOKhT), a fost cel care, la începutul anilor 1990, a dezvăluit pentru prima dată existenţa acestei categorii de agenţi neurotoxici extrem de nocivi, mai întâi în media ruse, apoi mai detaliat într-un volum publicat în Occident, ‘State Secrets’, în 2007, în care a prezentat şi formulele chimice ale noului grup de agenţi ‘Noviciok’.


Citeşte şi: Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani

Vil Mirzaianov şi un alt chimist şi biolog rus, Lev Fiodorov, au dezvăluit existenţa agentului neurotoxic ‘Noviciok’ în 1992 simultan în ziarele rus ‘Moskovskie Novosti’ şi american The Baltimore Sun, care au relatat că ‘URSS a dezvoltat în 1991 un nou gaz neurotoxic’, când la conducere se afla Mihail Gorbaciov, potrivit mass-media ruse.

În iunie 1990, liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi preşedintele SUA, George Bush senior, au semnat un acord bilateral prin care cele două puteri încetau fabricarea de noi arme chimice şi treceau la distrugerea stocurilor existente. Dar acest document nu a oprit dezvoltarea noului tip de agenţi neurotoxici ‘Noviciok’ în Rusia, conform Svoboda.org.

La zece zile după ce Skripal a fost găsit inconştient pe o bancă în Salisbury (Anglia), Mirzaianov, din casa sa dintr-o zonă împădurită din Princeton, în New Jersey, unde locuieşte împreună cu soţia sa americancă, cu doi câini şi un papagal, s-a declarat convins că Moscova a acţionat pentru a ‘intimida’.

‘Doar ruşii’ au dezvoltat aceşti agenţi neurotoxici, susţine el. ‘Ei i-au păstrat şi îi păstrează în continuare în secret’, adaugă omul de ştiinţă.

Singura altă posibilitate ar fi dacă cineva ar fi utilizat formulele din cartea sa pentru a fabrica agentul neurotoxic: ruşii ar putea spune că ‘poate cineva a realizat, după publicare, sinteza (substanţelor) şi să mă scoată vinovat’, spune el cu ironie.

Potrivit lui, este pentru ‘prima oară’ când aceste gaze neurotoxice, care necesită 15 ani de dezvoltare şi de teste pe animale, sunt utilizate pentru a ucide pe cineva.

Mirzaianov este convins că Moscova a ales acest moment pentru că ‘a dorit să intimideze pe cineva, un opozant al lui Putin (preşedintele rus Vladimir Putin – n.r.) sau al Kremlinului’.

Citeşte şi: Donald Trump îşi doreşte ca SUA să-şi formeze o ‘armată spaţială’

‘De exemplu’, speculează el, ‘cineva care a fugit în SUA cu elemente compromiţătoare despre Donald Trump’ în cadrul anchetei cu privire la posibila complicitate între echipa de campanie a actualului preşedinte american şi Rusia. ‘Mesajul pe care ei îl transmit este: Uite ce s-a întâmplat cu Skripal, acelaşi lucru ţi s-ar putea întâmpla şi ţie!”, spune Mirzaianov. În opinia sa, Serghei Skripal ‘nu mai putea cauza probleme’, la ce bun să fi fost eliminat acum într-un mod atât de ‘brutal’?

Atacul cu gaz neurotoxic de tipul ”Noviciok”, o substanţă chimică de ‘cel puţin 10 ori mai puternică’ decât agentul de tip VX, are efecte teribile şi ‘în mod esenţial incurabile’, mai spune el. ‘O jumătate de gram este suficient pentru a ucide o persoană care cântăreşte 50 de kilograme’, explică Mirzaianov. Individul expus la această substanţă este confuz, iar dacă nu i se administrează niciun antidot are convulsii şi nu mai poate să respire. ‘Am văzut efectul asupra animalelor – iepuri, câini – este îngrozitor’, spune el. Chiar dacă vor supravieţui, ‘Skripal şi fiica sa vor suferi, din păcate, toată viaţa lor’, prezice el. Şi poate şi ‘alţi oameni care au fost în apropierea’ lor în timpul atacului.

Cum se administrează substanţa? Este uşor, spune el, datorită naturii binare a acestor arme chimice, care rezultă din amestecul a două componente care, luate independent, sunt inofensive. Prin urmare, cele două componente pot fi transportate cu uşurinţă în recipiente separate, iar combinarea lor – din care rezultă un produs letal – poate fi realizată pe loc, introducându-le într-un mic recipient cu pulverizator.

Citeşte şi: La ordinul lui Duterte, Filipine se retrage din CPI

Deşi califică drept ‘dezastru’ atacul împotriva lui Skripal şi a fiicei sale, Mirzaianov are totuşi o speranţă: aceea ca Marea Britanie şi Occidentul să înscrie acest gaz neurotoxic pe lista Convenţiei pentru interzicerea armelor chimice, aşa cum el cere de peste 20 de ani, după ce a realizat că ‘armele chimice vizează în primul rând uciderea civililor’. Dacă aceste substanţe ar fi fost plasate sub control internaţional, ‘acest dezastru nu s-ar fi întâmplat probabil niciodată’, spune el.

Acum când Mirzaianov vorbeşte public despre ‘Noviciok’, prietenii săi nu încetează să-l îndemne pe Facebook ‘să fie prudent’ pentru a evita represaliile ruse.

‘Am trăit destul de mult, nu vor putea să mă oprească. Voi lucra până la capăt pentru a pune ‘Noviciok’ sub control internaţional’, spune el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.