StiripesurseSintezeApariţie publică rară a fostului rege al Spaniei, Juan Carlos I,...

Apariţie publică rară a fostului rege al Spaniei, Juan Carlos I, la Abu Dhabi

Publicat:

Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos I, a avut sâmbătă o apariţie publică rară la un turneu de tenis demonstrativ la Abu Dhabi, a constatat un fotograf al AFP, la cinci zile după clasarea unui proces care l-a vizat în Elveţia pentru spălare de bani, potrivit agerpres

După trei ani de anchetă, justiţia din Geneva a clasa luni procesul privind averea lui Juan Carlos I. În august 2018 a fost deschis un proces pentru “spălare de bani în formă agravată” după apariţia unor articole de presă care relatau că monarhul destituit ar fi primit comisioane ilegale, printre care 100 de milioane de dolari de la Arabia Saudită.

Citește și : Rusia vrea negocieri de securitate rapide şi o nouă convorbire între Putin şi Biden

Juan Carlos I, care a fost nevoit să abdice în 2014 pe fondul scandalurilor, a asistat la un meci între compatriotul său Rafael Nadal şi canadianul Denis Shapovalov în cadrul Mubadala World Tennis Championship. Acest turneu demonstrativ este organizat la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, monarhie bogată din Golf unde s-a exilat fostul rege.

Deşi parchetul din Geneva a anunţat că a clasat dosarul, ancheta a stabilit faptul că Juan Carlos I a primit efectiv la 8 august 2008 suma de 100 de milioane de dolari (88,8 milioane de euro) din partea Ministerului saudit de Finanţe.


Ancheta a scos de asemenea la iveală şi alte plăţi primite de Juan Carlos I sau de fosta sa amantă Corinna zu Sayn-Wittgenstein, în valoare de aproape nouă milioane de dolari în total (opt milioane de euro), provenite de la Kuweit şi Bahrain, alte monarhii bogate din Golf.

Plata celor 100 de milioane de dolari de către regatul saudit este de asemenea în centrul uneia din cele trei anchete care îl vizează în Spania pe fostul rege, în vârstă de 83 de ani, figură centrală a restaurării democraţiei după moartea dictatorului Franco în 1975.

Citește și : NATO respinge solicitarea Rusiei de a renunţa la aderarea Ucrainei

Ancheta este încă în desfăşurare în Spania, unde procurorii au decis la începutul lunii decembrie să o extindă cu şase luni.

La Londra, Corinna zu Sayn-Wittgenstein încearcă în prezent să obţină inculparea lui Juan Carlos I pentru presupuse acte de hărţuire după ruptura lor, însă fostul suveran şi-a invocat dreptul la imunitate în calitate de membru al familiei regale. Justiţia britanică nu a luat încă o decizie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.