StiripesurseȘtirile zileiApele costiere din California se acidifică într-un ritm alarmant (studiu)

Apele costiere din California se acidifică într-un ritm alarmant (studiu)

Publicat:

Apele din apropierea zonelor de coastă californiene se acidifică de două ori mai rapid decât media la nivel global, conform unui nou studiu publicat luni în jurnalul Nature Geoscience, citat de agenţia Xinhua, scrie agerpres.

Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de ştiinţă din cadrul Administraţiei Naţionale a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA) din Statele Unite au examinat aproape 2.000 de cochilii calcaroase de la creaturi microscopice din ordinul foraminifer pentru a analiza modul în care structura acestora s-a modificat de-a lungul unui secol.

Citește și : Judecat pentru fraude financiare, unchiul lui Bashar al-Assad a fost internat într-un spital american din Franța

În fiecare zi, cochiliile acestor organisme decedate ajung pe fundul oceanului şi sunt în cele din urmă acoperite cu sedimente. Straturile de sedimente care conţin cochilii alcătuiesc astfel o bază de date verticală ce relevă schimbările petrecute de-a lungul timpului.

”Prin măsurarea grosimii scoicilor putem realiza o estimare foarte precisă a nivelului de aciditate al oceanului când foraminiferele erau în viaţă”, a declarat autoarea principală a studiului, Emily Osborne, care a folosit această tehnică nouă pentru a obţine cea mai extinsă bază de date creată până în prezent asupra acidificării oceanelor, prin măsurarea directă a speciilor marine.


Printre depozitele de sedimente analizate de Osborne se aflau şi cochilii care datează din 1895.

Analiza fosilelor a scos de asemenea la iveală un model ciclic neaşteptat – deşi aciditatea apelor s-a amplificat în ultimul timp, cochiliile au relevat schimbări care au avut loc pe parcusul mai multor decenii, atât de intensificare cât şi de reducere a nivelului de aciditate.

Citește și : Șapte migranți au murit pe coasta Andaluziei

Acest model coincide cu Oscilaţia Decadală Pacifică, un ciclu natural de încălzire şi răcire, se specifică în studiu. Emisiile de dioxid de carbon cauzate de om determină acidificarea oceanelor, însă această variaţie naturală joacă, de asemenea, un rol important în atenuarea sau amplificarea acidificării oceanelor.

Oamenii de ştiinţă speră ca, plecând de la acest studiu, să poată afla mai multe informaţii despre modul în care modificarea nivelului de aciditate a oceanelor poate influenţa alte aspecte ale ecosistemului marin, notează Press Association.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

Ce să pui în coșul de cumpărături pentru un creier mai ager

Un studiu recent constată că un program structurat, care combină exercițiile fizice regulate cu o dietă benefică pentru creier, poate contribui la îmbunătățirea memoriei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.