StiripesurseCultură și MediaDiverseApple vrea să relanseze vânzările diviziei de wearables cu noi dispozitive

Apple vrea să relanseze vânzările diviziei de wearables cu noi dispozitive

Publicat:

Apple vrea să relanseze vânzările diviziei de wearables cu noi dispozitive

Chiar dacă noua generaţie de telefoane iPhone 16 va fi elementul principal al evenimentului de lansare de produs ce va fi organizat luni seara de grupul american Apple, afacerile în scădere ale diviziei de dispozitive inteligente portabile (wearables) ar urma să primească şi ele un impuls de pe urma noutăţilor dezvăluite luni, transmite Bloomberg.

Pentru prima dată de la finele lui 2022, compania americană va veni cu modificări majore la ceasurile inteligente Apple Watch şi căştile AirPods. Toate cele trei versiuni ale ceasului Apple Watch (SE, Series şi Ultra) vor beneficia de îmbunătăţiri. De asemenea, cele două modele din segmentul inferior al căştilor AirPods vor beneficia de cele mai importante îmbunătăţiri din istoria lor, potrivit stiripesurse.

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Lipsa de îmbunătăţiri recente a afectat vânzările diviziei de wearables a grupului american Apple, care include şi produse şi accesorii destinate locuinţei. Veniturile generate de această divizie ar urma să scadă, pentru al doilea an la rând, în exerciţiul fiscal 2024, care în cazul Apple se încheie la finalul lunii septembrie. Însă, analiştii se aşteaptă ca această divizie să revină pe creştere în 2025, cu o majorare a veniturilor de 6,2%, până la 39,5 miliarde dolari.

În urmă cu doi ani, Apple a lansat primul ceas Ultra, un model Apple Watch mai mare şi mai scump, prin care a majorat preţul mediu de vânzare al ceasurilor sale inteligente. În acelaşi an a dezvăluit şi cea de a doua versiune a căştilor AirPods Pro, un alt model din segmentul high-end. Asta a creat o bază de comparaţie dificilă faţă de anul trecut, când Apple nu a lansat niciun update la căştile AirPods şi a venit doar cu modificări minore la ceasurile Apple Watch.


Acesta este motivul pentru care evenimentul de luni seară este unul crucial pentru afacerile Apple din domeniul dispozitivelor inteligente portabile (wearables). Potrivit surselor citate de Bloomberg, noul Apple Watch Series 10, versiunea mid-level, va veni cu un nou aspect, graţie unui ecran mai mare şi cu design mai subţire.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

De asemenea, versiunea entry-level a căştilor AirPods va fi şi ea redesenată şi include o versiune care permite anulare a zgomotului, o caracteristică ce anterior era posibilă doar la modelul premium AirPods Pro.

Graţie unor performanţe mai bune ale modelului de căşti AirPods accesibil, compania americană vrea să atragă noi clienţi pentru acest produs. Similar, Apple are de gând să vină cu o versiune îmbunătăţită a modelului de telefon Apple Watch SE, din segmentul low-end, care în prezent se comercializează pentru 230 de dolari.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.