StiripesurseȘtirile zileiAproape 2.200 de oameni au murit în cutremurul din Haiti

Aproape 2.200 de oameni au murit în cutremurul din Haiti

Publicat:

La cinci zile după seismul care a devastat sud-vestul Haiti şi a lăsat în urmă aproape 2.200 de morţi, provocarea constă în furnizarea în condiţii de siguranţă a ajutoarelor umanitare sutelor de mii de sinistraţi, dintre care unii se află în zone izolate, relatează joi AFP, potrivit agerpres.

Potrivit Protecţiei Civile haitiene, bilanţul cutremurului a crescut miercuri seara la 2.189 de morţi, 332 de dispăruţi şi peste 12.000 de răniţi.

Citeşte şi: Biden vrea să menţină trupele americane în Afganistan – Black News

“Operaţiunile de salvare continuă”, a indicat Protecţia Civilă pe Twitter.


Sud-vestul ţării este cuprins de haos, sinistraţii fiind nevoiţi să facă faţă şi intemperiilor provocate de trecerea uraganului Grace.

Statele Unite au închiriat opt elicoptere ale armatei din Honduras pentru a continua eforturile de evacuare medicală. USS Arlington, o navă de transport a marinei americane urma să sosească miercuri în Haiti având la bord o echipă de medici chirurgi.

“Avem aproximativ 600.000 de persoane direct afectate şi care necesită asistenţă umanitară imediată”, a declarat Jerry Chandler, directorul Protecţiei Civile haitiene.

”A trebuit să găsim modalităţi pentru a asigura securitatea, ceea ce continuă să fie o mare provocare. Ştim că a existat o problemă legată de ieşirea sudică din Port-au-Prince, la Martissant, dar se pare că a fost rezolvată pentru că în ultimele două zile am putut trece”, a precizat el.

Armistiţiu informal

De la începutul lunii iunie circulaţia în condiţii de siguranţă a fost imposibilă pe o distanţă de doi kilometri din drumul naţional care traversează zona Martissant, cartierul sărac al capitalei haitiene, răvăşit de ciocnirile dintre bande.

În urma cutremurului care a devastat ţara, focurile de armă sporadice şi atacurile aleatorii cu vehicule au încetat, potrivit autorităţilor, fără a avea loc o tentativă a poliţiei de a recâştiga controlul asupra cartierului.

Citeşte şi: Diplomaţii americani din Berlin suferă de sindromul Havana – Black News

Dacă acest armistiţiu informal observat de trupele armate reprezintă o uşurare pentru lucrătorii angajaţi în operaţiunile umanitare, distribuirea ajutoarelor către victimele cutremurului rămâne problematică.

”S-a întâmplat să ne confruntăm cu populaţii frustrate şi nerăbdătoare, care cauzează probleme şi care blochează convoaiele”, a declarat Jerry Chandler, precizând că ”ideea este de a putea ajunge cât mai repede posibil şi de a deservi cât mai mulţi oameni”.

”Unii lipsesc”

La peste 200 de kilometri distanţă, în mica localitate Maniche, locuitorii speră să primească sprijinul de care au nevoie disperată după cutremurul cu magnitudinea 7,2.

”Toate instituţiile pe care le-am avut în oraş sunt în ruină: nu mai avem biserică, sala parohială şi dispensarul sunt complet prăbuşite…”, a povestit cu tristeţe Rose Hurguelle Point du Jour.

Citeşte şi: Un adolescent a fost împuşcat mortal în Marsilia şi alţi doi au fost răniţi – Black News

Geordany Bellevue îi împărtăşeşte tristeţea şi îşi face griji în special pentru zonele izolate din localitatea sa. ”Au avut loc o mulţime de alunecări de teren în munţi, omorând şi rănind mulţi oameni. Unii lipsesc şi nu avem capacitatea de a merge să-i găsim pe culmi”, a explicat bărbatul de 32 de ani.

”Este deja complicat să obţii ajutor aici, în centrul oraşului Maniche, pentru că atunci când vine nu ajunge niciodată la sinistraţii din zonele izolate”, a adăugat el amintind de gestionarea ajutoarelor umanitare după trecerea uraganului Matthew prin regiune, în octombrie 2016.

Potrivit unui corespondent Reuters, replici seismice au zguduit clădirile în localitatea Les Cayes din sudul Haiti miercuri seară, la câteva zile după seismul devastator cu magnitudinea 7,2 produs sâmbătă. În urma replicilor recente nu au fost raportate imediat alte decese sau pagube în regiune.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Anxietatea de vară există și este mai frecventă decât crezi. Semnele pe care nu trebuie să le ignori

Căldura, FOMO și schimbările de rutină pot provoca anxietate de vară. Un specialist explică de ce se întâmplă și cum poți să-ți protejezi starea...

O țară cu datorii de 240 miliarde dolari pregătește cea mai mare restructurare economică din istorie

O țară cu datorii uriașe pregătește cea mai mare restructurare economică din istorie. Este vorba despre Venezuela care urmează să anunțe că a acumulat...

Setarea frigiderului care poate strica alimentele și crește factura la energie

Dacă ai crezut că setarea „1” înseamnă mai mult frig și „5” mai puțin, nu ești singurul. Specialiștii spun că milioane de oameni folosesc...

DJ cunoscut din Ibiza, acuzat că ar fi coordonat o rețea internațională de trafic de droguri

- Un DJ care a mixat în unele dintre cele mai cunoscute cluburi din Ibiza este acuzat de autoritățile spaniole că ar fi fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.