StiripesurseȘtirile zileiAproape 200 de refugiaţi rohingya au debarcat în Indonezia

Aproape 200 de refugiaţi rohingya au debarcat în Indonezia

Publicat:

Aproape 200 de refugiaţi rohingya, minoritate musulmană persecutată în Myanmar, au debarcat luni în Indonezia, potrivit autorităţilor locale, a patra debarcare de acest fel din noiembrie, scrie AFP, potrivit agerpres.  

În total, “185 de migranţi rohingya au debarcat la Pidie. Sunt 83 de bărbaţi adulţi, 70 de femei adulte şi 32 de copii”, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al poliţiei locale, Winardy, care poartă un singur nume aşa cum este frecvent în Indonezia.

Citește și : Medvedev: Arsenalul nuclear al Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Ambarcaţiunea din lemn a ajuns la sfârşitul zilei pe o plajă din provincia Aceh, în vestul îndepărtat al Indoneziei.


În fiecare an, mii de rohingya îşi riscă viaţa, adeseori pe nave de proastă calitate, în încercarea de a ajunge în Malaezia sau Indonezia.

Unii dintre noii veniţi de luni, foarte slabi şi înfometaţi, suferind de deshidratare, au fost puşi sub perfuzie, potrivit corespondenţilor agenţiei France Presse.

La început nu au fost disponibile detalii oficiale despre călătoria supravieţuitorilor, dar un tânăr pasager a declarat că a plecat din Bangladesh, ţară învecinată cu Myanmar unde s-au refugiat mulţi rohingya.

“Am venit dintr-o tabără de refugiaţi rohingya din Bangladesh, sperând că Indonezia vom avea posibilitatea să mergem la şcoală”, a spus Umar Faruq, în vârstă de 14 ani.

Citește și : Mai multe autobuze pline cu migranți au fost lăsate în fața casei Kamalei Harris, deși afară erau minus 18 grade

Mai multe bărci care transportau rohingya au fost raportate în derivă în Oceanul Indian, mai ales un vas care transporta 180 de refugiaţi rohingya, cu care rudele lor din Bangladesh au pierdut contactul, potrivit UNHCR, agenţia ONU pentru refugiaţi.

Duminică, o altă ambarcaţiune care transporta 57 de refugiaţi rohingya a sosit la Aceh după o lună pe mare, iar în noiembrie, două bărci transportând în total de 229 de rohingya au acostat în provincia Aceh, potrivit UNHCR.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.