StiripesurseȘtirile zileiAproape 3 milioane de nord-coreeni suferă de FEBRĂ

Aproape 3 milioane de nord-coreeni suferă de FEBRĂ

Publicat:

Numărul persoanelor cu ”febră” din Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC) a depăşit 2,81 milioane, dintre care 2,33 milioane s-au vindecat, iar 68 au murit de la sfârşitul lunii aprilie, conform agenţiei oficiale de presă KCNA, informează luni Xinhua, potrivit agerpres.

La nivel naţional, începând de sâmbătă de la ora locală 18.00 (9:00 GMT) până duminică la ora locală au fost raportate peste 167.650 de cazuri de persoane cu “febră”, cu aproximativ 18.440 mai puţine comparativ cu ziua precedentă, cu peste 267.630 de persoane vindecate şi un deces, potrivit KCNA, care citează informaţii ale agenţiei naţionale pentru prevenire epidemică.

Citeşte şi: Hillary Clinton A APROBAT diseminarea în presă a acuzațiilor privind aşa-zisele legături ale lui Trump cu Rusia – Black News

Autorităţile şi lucrătorii din domeniul farmaceutic şi din unităţile de producţie a accesoriilor medicale şi-au accelerat producţia, a indicat KCNA într-o altă relatare, luni.

Autorităţile naţionale responsabile de direcţiile în domeniul economic, inclusiv Cabinetul şi Comisia Agricolă, au dispus mobilizarea forţei de muncă şi a mijloacelor de susţinere a agriculturii în cadrul sistemului de urgenţă pentru prevenire epidemică, se precizează în relatare.


Citeşte şi: Cel puţin şapte morţi după declanşarea unui incendiu pe un feribot în Filipine – Black News

KCNA a relatat la 12 mai că au fost colectate, la data de 8 mai, probe de la un grup de pacienţi din capitala Phenian şi a fost detectată subvarianta Omicron BA.2, primul caz de COVID-19 din ţară. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.