X

Aproape 37.000 de persoane au fost date dispărute după declanşarea invaziei ruse în Ucraina: copii, civili şi militari

Aproape 37.000 de persoane au fost date dispărute după declanşarea invaziei ruse în Ucraina: copii, civili şi militari

Ucraina a anunţat marţi că a identificat aproape 37.000 de civili şi militari dispăruţi după declanşarea invaziei ruse, număr incomplet inclusiv din cauza ocupării de către Moscova a aproape 20% din teritoriul ucrainean, informează AFP.

“Aproape 37.000 de persoane au fost date dispărute: copii, civili şi militari”, a anunţat pe Facebook comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, potrivit unui nou bilanţ. “Această cifră ar putea fi mult mai mare”, a subliniat el totodată, recenzarea fiind încă în curs, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Maia Sandu salută decizia CC: ‘Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun’

După declanşarea invaziei ruse pe 24 februarie 2022, zeci de mii de persoane – civili sau militari – au murit, însă nu există niciun bilanţ de ansamblu stabilit din surse independente, iar procedurile pentru identificarea celor morţi sau dispăruţi pot dura luni de zile.

Forţele armate ucrainene şi ruse nu au comunicat decât foarte rar pierderile lor militare.

Numărul de victime civile este de asemenea necunoscut, pentru că nu este disponibilă nicio informaţie fiabilă, fiind vorba de teritorii ocupate de Rusia după declanşarea invaziei, un asalt care a dus la distrugerea a numeroase oraşe şi sate din Ucraina.

Cazul oraşului Mariupol, asediat în primăvara lui 2022 de forţele ruse şi acum sub ocupaţie rusă, este unul emblematic. Potrivit Kievului, zeci de mii de persoane au murit acolo ori au fost îngropate sub dărâmături sau în gropi comune.

Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

De asemenea, potrivit lui Dmitro Lubineţ, “circa 1.700” de ucraineni sunt “deţinuţi ilegal” de Rusia.

Nu în ultimul rând, Ucraina estimează la 20.000 de numărul de copii ucraineni care au fost deportaţi în Rusia în cei peste doi ani de război.

Curtea Penală Internaţională a emis în primăvara lui 2023 un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin şi a comisarului pentru drepturile copilului de pe lângă preşedinţia Federaţiei Ruse, Maria Lvova-Belova, pentru rolul lor în “deportarea” de copii ucraineni spre Rusia. Kremlinul respinge aceste acuzaţii.

Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor va vota săptămâna aceasta proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel

Tags: civilimilitarimoscovaucraina
Externe