StiripesurseEconomieAproape 70 de mii de solicitanți nu au fost eligibili pentru...

Aproape 70 de mii de solicitanți nu au fost eligibili pentru compensațiile pentru luna noiembrie

Publicat:

Aproape 70 de mii de solicitanți nu au fost eligibili pentru compensațiile la energie pentru luna noiembrie. Dar ar putea să se califice pentru luna decembrie, după majorarea tarifului și reajustarea mărimilor compensațiilor. Despre aceasta a anunțat ministrul muncii și protecției sociale, Alexei Buzu, într-o conferință de presă, transmite IPN.

Alexei Buzu a menționat că puțin peste 634 de mii de gospodării vor primi compensații pentru luna noiembrie, ceea ce reprezintă circa 90% din totalul de 703 mii de solicitanți. Persoanele neeligibile sunt îndemnate să urmărească informațiile actualizare în cabinetul personal de pe platforma comepnsatii.gov.md, în special cei care se încălzesc cu gaze naturale, pentru a vedea care este valoarea compensației pentru luna decembrie.

Citește și: Jean-Claude Juncker: Donald Trump ar trebui să fie tratat cu respect

Ministrul a precizat că, dacă o gospodărie are bunuri, active, cote părți la valoarea cadastrală care este mai mare de două milioane și jumătate de lei,  nu vor beneficia de compensații. În sistem s-au înregistrat aproximativ 1520 de astfel de solicitanți.

Totodată, nu sunt acceptați pentru compensații cei care au beneficiat de dividende mai mari de 300 de mii de lei în anul precedent. Un criteriu de eligibilitate este consumul istoric. Nu se încadrează familiile care au avut iarna trecută un consum lunar egal sau mai mare de 350 de metri cubi de gaze.


Alexei Buzu a mai spus că în acest an au fost situații în care solicitanții au declarat zero venituri. Însă, în sursele publice s-au identificat venituri, sistemul automat incluzându-le în calcul. Totodată, dacă o persoană este aptă de muncă, dar declară un venit inexistent, sistemul automat impută un venit echivalent salariului minim pe economie.

Citeşte şi:  Cele mai apreciate mâncăruri din Europa în perioada Paștelui

Citește și: Trei sferturi din suprafaţa Pământului a devenit ‘permanent mai aridă’

„Sunt circa 59 500 de solicitanți care au un venit în care consumul energiei reprezintă mai puțin de 20% din bugetul lunar al familiei disponibil pentru plata energiei. Sunt aproximativ 1500 de solicitanți care au venit lunar care variază între 10 500 și 15 500 de lei. Aceste gospodării nu vor beneficia de compensații în luna noiembrie, dar au șanse în decembrie”, a precizat Alexei Buzu.

Ministrul îndeamnă cetățenii care nu sunt de acord cu aprecierile făcute de sistem să apeleze la linia verde 080005000. „Dacă noi, în urma unei verificări repetate, vom identifica faptul că s-au admis anumite greșeli în sistem, vom achita noua compensație retroactiv, chiar dacă acest lucru se va clarifica fie în decembrie, fie în ianuarie”, a mai spus ministrul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr care are o boală psihică a vizitat toate țările din lume. Care este preferata lui

Un american, în vârstă de 25 de ani, a vizitat toate țările din lume devenind cel mai tânăr om care reușește acest lucru. Tânărul...

Un băiat de 13 ani a înotat timp de patru ore pentru a-și salva familia luată de valuri

Un băiat australian de 13 ani a povestit cum s-a luptat cu valuri „uriașe”, înotând aproape patru ore până la țărm pentru a da...

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume are peste 100 de turiști la fiecare localnic

Cel mai aglomerat loc de vacanță din lume este în Asia și are peste 100 de turiști la fiecare localnic. În clasament, stațiunea este...

Ceaiul verde: Când să-l consumi pentru beneficii maxime asupra organismului

Consumat la momentul potrivit, ceaiul verde poate crește aportul de antioxidanți și concentrarea, fără a afecta absorbția fierului sau somnul. Ceaiul verde este apreciat pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.