StiripesurseSănătateAproape jumătate dintre cazurile de demenţă ar putea fi prevenite (studiu)

Aproape jumătate dintre cazurile de demenţă ar putea fi prevenite (studiu)

Publicat:

Aproape jumătate dintre cazurile de demenţă ar putea fi prevenite prin abordarea factorilor de risc modificabili, precum sedentarismul, fumatul, nivelul scăzut de educaţie sau izolarea socială, conform unor noi cercetări conduse de o echipă de oameni de ştiinţă australieni, informează agenţia de presă Xinhua, potrivit stiripesurse.ro.

Cercetătorii au monitorizat aproape 500.000 de adulţi timp de peste un deceniu şi au constatat că persoanele cu forţă musculară scăzută şi cu exces de grăsime corporală – o afecţiune cunoscută sub numele de obezitate sarcopenică – se confruntă cu un risc mai ridicat de demenţă, potrivit unui comunicat al Universităţii Curtin din Australia.

Obezitatea în sine nu a fost asociată cu un risc crescut de demenţă în cazul în care era menţinută forţa musculară, ceea ce subliniază importanţa sănătăţii musculare şi a compoziţiei corporale în prevenirea demenţei, a afirmat echipa condusă de Universitatea Curtin.

“Până la 45% dintre cazurile de demenţă sunt asociate cu factori modificabili, pe care-i putem schimba, precum stilul nostru de viaţă, starea de sănătate şi mediul înconjurător”, a declarat autorul studiului, profesorul Mario Siervo.

Blossom Stephan, coautoare a studiului, a notat că persistă unele concepţii greşite, conform cărora demenţa este “o parte inevitabilă a îmbătrânirii”, în timp ce obstacole precum timpul, costurile şi motivaţia împiedică schimbările de stil de viaţă.


Deşi campaniile de sensibilizare pe scară largă ajung la un public vast, acestea generează, de obicei, doar câştiguri modeste în ceea ce priveşte cunoştinţele şi schimbări comportamentale limitate, potrivit unei analize a programelor de prevenţie a demenţei din opt ţări, printre care Australia, China şi SUA, publicată de echipă în jurnalul ştiinţific The Lancet Healthy Longevity.

Analiza a arătat că abordările interactive, precum evaluarea personalizată a riscurilor, programele educaţionale online şi iniţiativele comunitare conduse de personalităţi locale de încredere, s-au dovedit mai eficiente în încurajarea adoptării unor schimbări. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova a primit un nou lot de vaccin antirabic

Un nou lot de vaccin antirabic a ajuns în R. Moldova. Acesta este al doilea lot din acest an și prevede 11 700 de...

Dodon îl felicită pe Lukașenko și laudă Belarusul

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Independenței Republicii Belarus, adresându-se președintelui Aleksandr Lukașenko...

Americanii au sărbătorit ieri 250 de ani de la proclamarea independenței

Statele Unite ale Americii au sărbătorit împlinirea a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență. Aniversarea a fost marcată prin ceremonii oficiale,...

R. Moldova şi China îşi consolidează relaţiile diplomatice

China este unul dintre cei mai importanți parteneri economici ai Republicii Moldova în regiunea asiatică, iar autoritățile de la Chișinău și Beijing urmăresc extinderea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.