Aproape o treime dintre germani au o percepţie negativă despre UE înaintea alegerilor

Publicat:

Aproape o treime dintre germani afirmă cu au o percepţie negativă a Uniunii Europene, înaintea alegerilor din cadrul blocului politic de la sfârşitul lunii mai, potrivit unui sondaj citat sâmbătă de DPA, potrivit Agerpres.

În timp ce 31% au declarat că au o părere negativă, 57% văd UE într-o lumină pozitivă, în timp ce 11% sunt indecişi, arată datele sondajului publicat sâmbătă de grupul de cercetare de piaţă Splendid Research.


Citește și : The Telegraph: Theresa May ar trebui să se retragă de dragul Brexit-ului

Alegerile pentru Parlamentul European au loc pe 26 mai în Germania, cu forţele anti-establishment sperând să obţină câştiguri.

O majoritate a participanţilor la sondaj au numit lipsa restricţiilor de călătorie şi pe piaţa muncii în interiorul UE drept aspecte pozitive ale calităţii de membru al Uniunii Europene, alături de moneda comună şi de libera circulaţie a mărfurilor şi serviciilor, notează agenţia germană de presă.

Citește și : Zi decisivă pentru Slovacia: A început votul pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

În sondaj, participanţii au fost de asemenea întrebaţi despre opinia lor în legătură cu ieşirea Marii Britanii din bloc şi majoritatea au răspuns că Brexit-ul va avea consecinţe negative pentru economie şi situaţia politică atât a Marii Britanii, cât şi a statelor membre UE.

Un total de 85% dintre respondenţi au declarat că vor accepta reintrarea Marii Britanii în bloc după ce îl părăseşte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.