Aproximativ 1.500 dintre limbile vorbite în lumea întreagă ar putea să dispară până la sfârşitul acestui secol (studiu)

Publicat:

Aproximativ 7.000 de limbi sunt cunoscute în prezent în lumea întreagă, însă multe dintre ele ar putea să dispară în curând pentru totdeauna, potrivit unui studiu realizat în Australia, informează DPA, potrivit agerpres.  

Conform autorilor studiului, aproape jumătate din limbile vorbite pe Terra sunt ameninţate cu dispariţia, iar 1.500 dintre ele ar putea să dispară până la sfârşitul acestui secol.


Citește și : Macron se declară ‘optimist’ pentru anul 2022, deşi admite că urmează ‘săptămâni dificile’

“Fără o intervenţie, numărul limbilor care dispar ar putea să se tripleze în următorii 40 de ani, într-un ritm de cel puţin o limbă dispărută în fiecare lună”, au precizat autorii studiului. Ei recomandă alcătuirea unei programe şcolare care să sprijine educaţia bilingvă şi care încurajează atât învăţarea limbilor indigene, cât şi folosirea limbilor regionale dominante.

Au fost analizate 51 de variabile independente, inclusiv politici de educaţie, indicatori socio-economici şi caracteristici ale mediului înconjurător.

Noul studiu, coordonat de specialişti de la Universitatea Naţională a Australiei (ANU), a fost publicat în revista online Nature Ecology and Evolution.

Cercetătorii australieni au descoperit, de asemenea, o serie de cauze neaşteptate şi surprinzătoare care sporesc riscul de dispariţie a unor limbi, a precizat unul dintre autorii cercetării, Lindell Bromham. Printre aceste cauze se află reţelele bine dezvoltate de artere rutiere, a dezvăluit el.

“Cu cât există mai multe drumuri, care leagă ţări de oraşe şi sate de oraşe, cu atât este mai mare riscul ca limbile să ajungă să fie în pericol. Este ca şi cum drumurile ar ajuta limbile dominante să vină ca un ‘tăvălug’ peste alte limbi mai mici”, a explicat Lindell Bromham.

Contactul cu alte limbi locale, pe de altă parte, nu reprezintă o problemă: de fapt, limbile care intră în contact cu multe alte limbi indigene sunt mai puţin expuse în faţa riscului de dispariţie.

Noul studiu include şi câteva sfaturi pentru conservarea limbilor indigene australiene ameninţate cu dispariţia.

“Australia deţine recordul de nedorit de a prezenta una dintre cele mai mari rate din lume în privinţa dispariţiei limbilor vorbite”, a declarat Felicity Meakins, coatoare a studiului. Ea spune că dintre cele 250 de limbi vorbite odinioară de populaţiile indigene australiene, doar 40 mai sunt astăzi în circulaţie – iar copiii din acele comunităţi învaţă doar 12 dintre ele.

Citește și : Incendiul care a distrus sute de case în Colorado nu a provocat victime

“Când o limbă este pierdută, sau când devine ‘adormită’ aşa cum spunem noi, când ne referim la limbile care nu mai sunt vorbite, pierdem foarte mult din diversitatea culturii umane. Fiecare limbă este strălucită în felul ei”, a declarat Lindell Bromham.

Multe dintre limbile despre care specialiştii spun că se aşteaptă să dispară în acest secol sunt încă vorbite în prezent, a precizat expertul australian.

“Aşadar, există încă o şansă să investim în sprijinirea comunităţilor pentru a revitaliza limbile indigene şi să le păstrăm puternice pentru generaţiile viitoare”, a adăugat el, referindu-se la un program demarat de UNESCO şi intitulat “Deceniul Limbilor Indigene”, care se va desfăşura în perioada 2022-2032.

Prin această iniţiativă, Organizaţia Naţiunilor Unite doreşte să protejeze diversitatea lingvistică de pe Terra şi să consolideze drepturile persoanelor care fac parte din rândul minorităţilor lingvistice.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Oazu Nantoi a primit Ordinul pentru Merit, oferit de către președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski

Oazu Nantoi a primit Ordinul pentru Merit, oferit de către președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Oazu Nantoi, a primit Ordinul...

Cursul valutar oficial al BNM la 06 iulie 2024

Cursul valutar oficial al BNM la 06 iulie 2024     Valuta Cod ABR Rata Cursul Coroana ceha 203 CZK 1 0.7674 Coroana daneza 208 DKK 1 2.5886 Coroana islandeza 352 ISK 10 1.2949 Coroana norvegiana 578 NOK 1 1.6935 Coroana suedeza 752 SEK 1 1.7025 D.S.T. 960 XDR 1 23.5822 Denar macedonian 807 MKD 10 3.1354 Dinar kuweitian 414 KWD 1 58.3805 Dinar sirb 941 RSD 100 16.4964 Dirham E.A.U. 784 AED 1 4.8668 Dolar Hong Kong 344 HKD 1 2.2891 Dolar S.U.A. 840 USD 1 17.8761 Dolar australian 036 AUD 1 12.0270 Dolar canadian 124 CAD 1 13.1225 Dolar neozeelandez 554 NZD 1 10.9384 Dram...

Prognoza meteo pentru weekend. Canicula pune stăpânire pe R.Moldova

Prognoza meteo pentru weekend. Canicula pune stăpânire pe R.Moldova În weekend vremea va deveni mai caldă de la o zi la alta. Ploile ne vor...

R.Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări

R.Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune de deportări Republica Moldova comemorează 75 de ani de la cea de-a doua operațiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.