StiripesurseU.E.Uniunea Europeană rezistă apelurilor vizând amânarea legii anti-defrişări

Uniunea Europeană rezistă apelurilor vizând amânarea legii anti-defrişări

Publicat:

Uniunea Europeană rezistă apelurilor vizând amânarea legii anti-defrişări

Uniunea Europeană a rezistat solicitărilor, venite de la unele industrii şi state membre, vizând amânarea principalei politici destinate combaterii despăduririlor, potrivit unei scrisori consulate vineri de Reuters.

Începând din data de 30 decembrie 2024, legea anti-defrişări va cere companiilor care vând soia, carne de vită, cafea, ulei de palmier şi alte produse în cele 27 de state membre UE să dovedească faptul că lanţurile lor de aprovizionare nu contribuie la distrugerea pădurilor. De asemenea, companiile din UE nu vor avea voie să exporte produse cultivate pe terenuri despădurite, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Guvernul american şi mai multe organizaţii sectoriale, inclusiv Confederaţia Industriilor Europene de Hârtie (CEPI), vor ca această lege să fie amânată, citând mai multe plângeri formulate, inclusiv faptul că sistemele UE necesare pentru gestionarea interdicţie nu sunt încă definitivate.

În replică, într-o scrisoare trimisă membrilor CEPI, şi datată 2 iulie, comisarul european pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, a recunoscut existenţa acestor îngrijorări dar nu a dat niciun semnal că Bruxelles-ul se gândeşte la o amânare.


“Am luat la cunoştinţă reacţiile venite de la unii stakeholderi conform cărora pregătirile pentru implementare ar putea fi dificile. Cu toate acestea, primim şi semnale încurajatoare din multe sectoare şi ţări care fac eforturi pentru a se alinia cu cerinţele directivei privind defrişările (EUDR)”, se precizează în scrisoarea comisarului european.

Sinkevicius a mai spus că se lucrează la sistemul online care permite companiilor să îşi trimită declaraţiile de due diligence.

Întrebat care sunt îngrijorările industriei, directorul general de la CEPI, Jori Ringman, a răspuns că nu este fezabil pentru editorii de carte, de exemplu, să urmărească de unde provine hârtia lor până la, posibil, mii de loturi de pădure. “Nici liniile directoare şi nici sistemul de informare privind EUDR nu sunt gata”, a adăugat Ringman, referindu-se la sistemul care va permite companiilor să îşi trimită declaraţiile de due diligence.

Citește și: Moldova îşi trimite militarii în Somalia

Legea anti-defrişări a provocat diviziuni între europarlamentari şi statele membre, în condiţiile în care unele ţări susţin în continuare o amânare, chiar dacă legea a fost aprobată anul trecut cu o largă majoritate.

Ministrul Mediului din Danemarca, Magnus Heunicke, a trimis săptămâna aceasta o scrisoare Comisiei Europene în care îi cere să amâne legea anti-defrişări, care reprezintă o premieră la nivel mondial, chiar dacă a îndemnat Bruxelles-ul să finalizeze rapid sistemele tehnice necesare pentru lansarea sa. “Suntem convinşi că această reglementare va fi cu adevărat un punct de cotitură în lupta globală împotriva despăduririlor”, se menţionează în scrisoarea trimisă de Heunicke şi consultată de Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.