Aproximativ 100 de morminte dintr-un cimitir evreiesc din estul Franţei, profanate

Publicat:

”Inscripţii antisemite” au fost găsite marţi pe 107 morminte în cimitirul evreiesc din Westhoffen, în apropiere de Strasbourg, estul Franţei, a anunţat într-un comunicat prefectura departamentului, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Această descoperire survine în condiţiile în care tag-uri antisemite au fost găsite deja în comuna Schaffhouse-sur-Zorn”, la aproximativ 20 de kilometri de Westhoffen, potrivit sursei citate. Jandarmeria ”efectuează în prezent primele acte de constatări şi investigaţii” în cimitirul profanat.


Citește și : Trump: ‘Sincer, schimbările climatice sunt foarte importante pentru mine!’

“Este consternare, şoc”, a reacţionat Maurice Dahan, preşedinte al Consistoriului Israelit din departamentul Bas-Rhin. Potrivit acestuia, cimitirul are aproximativ 700 de morminte. Cele care au fost profanate sunt ”în principal” marcate cu ”svastici”, a adăugat el.

La rândul său, prefectul Jean-Luc Marx a condamnat ”cu cea mai mare fermitate aceste odioase acte antisemite care lovesc din nou Bas-Rhin şi şi-a exprimat sprijinul total pentru comunitatea evreiască”, se arată în comunicat.

Alsacia se confruntă de câteva luni cu o recrudescenţă de grafiti şi acţiuni cu caracter antisemit şi/sau rasist.

În acelaşi departament Bas-Rhin, 96 de morminte ale cimitirului evreiesc din Quatzenheim, la aproximativ 15 kilometri de Westhoffen, au fost marcate cu însemne antisemite pe 19 februarie, precum şi în cel din Herrlisheim, nord-estul Strasbourg-ului, la 11 decembrie 2018.

Citește și : Trump anunță că va organiza summit-ul G7 la Camp David

La jumătatea lunii aprilie, însemne rasiste şi antisemite au fost descoperite pe zidurile primăriei din Dieffenthal (Bas-Rhin). Câteva zile mai târziu, svastici şi insulte au fost înscrise pe faţada casei unei deputate din Schiltigheim, în apropiere de Strasbourg.

Scrieri cu caracter antisemit au fost descoperite şi la începutul lunii martie în faţa unei şcoli din Strasbourg precum şi svastici pe zidurile unei vechi sinagogi din Mommenheim. Primării şi funcţionari au fost de asemenea ţinta unor astfel de acţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.