StiripesurseDiasporaAproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric la ora...

Aproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric la ora actuală (DTEK)

Publicat:

Dmitro Saharuk, directorul operatorului ucrainean de energie electrică DTEK, a declarat pentru televiziunea ucraineană că ”în medie, aproximativ 40% dintre consumatorii ucraineni nu au curent electric la ora actuală”, potrivit CNN, scrie news.ro .  

Saharuk a mai spus că ”ruşii au cauzat daune foarte grave instalaţiilor de transport – acestea sunt substaţii care transmit energie electrică dintr-un cartier în altul – prin care este furnizat curent electric în mai multe regiuni din centru şi vest”.

Citește și: Macron susţine ideea lui Lula de a organiza COP în Amazonia în 2025

El a precizat că una dintre centralele termice ale companiei a fost, de asemenea, avariată şi în prezent nu mai funcţionează.

”În toată ţara, există programe de oprire de urgenţă. Unele regiuni au resurse extrem de limitate, iar situaţia va continua până când vor începe lucrările de reabilitare”, a adăugat el.


”Parţial, lucrările de reparaţie au început deja, parţial, resturile echipamentelor distruse trebuie îndepărtate, iar teritoriul deminat”, a arătat oficialul.

El a avertizat cu privire la perspectiva unor pene de curent electric ce vor ţine câteva zile.

”Acum trebuie să fim pregătiţi, pentru că s-ar putea să nu existe electricitate zile întregi. Nu vorbim despre întreruperi programate de curent, ci despre alimentare. Şi, din păcate, numărul de ore în care aceste surse de alimentare vor fi pornite va fi foarte scurt, 2-3 ore maximum”, a punctat Saharuk.

Citește și: Biden îi felicită pe republicani pentru victoria obţinută în Camera Reprezentanţilor

Declaraţiile lui Saharuk au venit pe măsură ce temperaturile au scăzut în toată Ucraina, iar în Kiev a nins pentru prima dată în această iarnă.

DTEK Group este un investitor privat, lider în sectorul energetic al Ucrainei.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Autoritățile din Panama spun că mai mulți cetățeni au fost păcăliți să lupte în războiul din Ucraina

Cel puțin 15 panamezi au fost recrutați pentru a participa la războiul între Rusia și Ucraina, unul dintre ei fiind ucis, au anunțat vineri...

SUA și Ucraina pregătesc un nou plan de pace. Speră că Rusia va accepta un armistițiu aerian

Ucraina și SUA lucrează la o nouă inițiativă de pace pe care intenționează să o prezinte Rusiei, sperând că schimbările de pe front și...

Încă o dronă a fost doborâtă pe teritoriul României, în zona Sulina-Chilia. Este a treia în mai puțin de 48 de ore

O a treia dronă a fost doborâtă duminică în zona Sulina-Chilia, a anunțat președintele Nicuşor Dan. ”O nouă dronă a fost doborâtă în această...

Putin, îndemnat de un șef de stat să pună capăt războiului din Ucraina: ‘Toate astea trebuie să se oprească’

Preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev i-a spus sâmbătă omologului său rus Vladimir Putin că trebuie ca luptele în Ucraina să fie ”oprite” ţi a îndemnat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.