Poliţia şi partidele politice din Marea Britanie ar fi protejat politicieni de acuzaţii de abuzuri sexuale asupra minorilor în trecut (anchetă)

Publicat:

Poliţia şi partidele politice din Marea Britanie ar fi încercat să protejeze persoane cu funcţii înalte acuzate de agresiuni sexuale asupra copiilor, a spus luni un procuror responsabil de o anchetă privind abuzuri din trecut, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

O comisie de anchetă privind “acuzaţii de abuz şi exploatare sexuală a minorilor împotriva unor persoane de importanţă publică asociate cu Westminster” va analiza suspiciunile conform cărora investigaţiile poliţiei ar fi fost reticente să urmărească astfel de cazuri.


Citește și : Juan Guaido a revenit în Venezuela (VIDEO)

Procurorul responsabil de anchetă, Brian Altman, a afirmat de asemenea că va analiza dacă s-a intervenit asupra deciziilor de a inculpa persoane publice şi dacă lideri de partid şi executanţi au ajutat la acoperirea acuzaţiilor.

“Chestiunea centrală pe care o va aborda această investigaţie este dacă instituţii de la Westminster nu au reuşit – şi, într-adevăr, nu reuşesc nici acum – să protejeze copiii”, a spus Brian Altman.

El a precizat că investighează mai degrabă comportamentul unor instituţii, şi mai puţin persoane individuale, şi că ancheta nu va stabili dacă au fost comise infracţiuni.

Brian Altman a declarat că ancheta va examina o acuzaţie conform căreia grupul de lobby Paedophile Information Exchange (PIE), care încerca să elimine vârsta legală pentru consimţământul sexual, a primit mii de lire sterline de la guvernul britanic la sfârşitul anilor 1970. El a precizat că acuzaţia nu a fost investigată imediat.

Ancheta independentă privind abuzurile sexuale asupra copiilor (IICSA) – din care investigaţia asupra Westminster nu este decât o parte – este una dintre cele mai mari şi mai scumpe desfăşurate vreodată în Marea Britanie.

Comisia responsabilă de această anchetă a fost creată în iulie 2014 de Theresa May, actualul premier, în rolul ei de ministru de interne, după o serie de scandaluri privind abuzuri care datau de decenii.

Citește și : Stoltenberg cere Rusiei să revină la conformarea faţă de Tratatul INF

Comisia de anchetă şi-a început efectiv activitatea în 2017, după ce primele trei persoane numite să desfăşoare investigaţii au demisionat.

Ancheta ar urma să dureze cinci ani până la finalizare, cu audieri privind plângeri legate de politicieni programate să aibă loc timp de trei săptămâni.

Unul dintre cei despre care ar urma să se vorbească în această anchetă este fostul premier Ted Heath, care a murit în 2005. În 2017, poliţia a precizat că l-ar fi chestionat despre presupuse abuzuri sexuale asupra unor băieţi dacă ar mai fi fost în viaţă. Susţinătorii lui Heath au spus despre această investigaţie că este o vânătoare de vrăjitoare costisitoare şi greşită.

Daniel Janner, al cărui tată, un fost parlamentar care a murit în 2015, este vizat de acuzaţii ce vor fi investigate de această comisie anul viitor, a spus că procedura este nedreaptă şi că persoanele din spatele acuzaţiilor false ar trebui investigate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.