„În Alaska și în regiunea arctică se întâlnesc interesele noastre economice și acolo apar perspectivele implementării unor mari proiecte spre beneficiul reciproc”. Afirmația a fost făcută vineri la Moscova, scrie „The Spectator” (Marea Britanie).
Declarația i-a aparținut lui Iuri Ușakov, fost ambasador la Washington și vechi consilier de politică externă al lui Vladimir Putin. Aceasta indică prezența indubitabilă a cooperării economice pe agenda întâlnirii de vineri din Alaska dintre Donald Trump și Putin. Din perspectiva lui Trump un acord comercial de o asemenea relevanță enormă constituie în mod tipic o strategie de negociere. E la fel ca în cartea lui, „Arta negocierii”: oferă ceva semnificativ, profitabil și palpabil, apoi folosește acel ceva ca pârghie pentru a debloca concesii politice. E calapodul pe care Trump tocmai l-a folosit pentru a intermedia un acord de pace între Rwanda și Republica Democrată Congo, caz în care stimulentele economice au fost condiționate de soluționarea unei vechi dispute de securitate, potrivit stiripesurse.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”
Un acord SUA-Rusia privind regiunea arctică ar putea reînvia colaborarea bilaterală în domeniul energiei – la o scară amețitoare. Un acord ar fi extrem de profitabil pentru ambele țări. Se estimează că în regiune se află 13% din rezervele de petrol încă nedescoperite ale planetei, cam 90 de miliarde de barili, și vreo 30% din cele de gaz. Rusia controlează cam jumătate din suprafața ei, unde a explorat deocamdată 2.300 de milioane de tone metrice de petrol și condensat și 35.700 de miliarde de metri cubi de gaz. E un belșug pe potriva politicii America First a lui Trump. Convinge-i pe ruși să accepte expertiza și capitalul Americii pentru exploatarea acestor active înghețate și profitul ar fi dificil de imaginat. Și pe partea de transporturi avantajul nu e cu nimic mai puțin convingător. Ruta prin Marea Nordului poate tăia și cu 50% timpii de transport între Asia și Europa. Iar pe măsură ce topirea gheții va deschide noi rute arctice avantajele se vor înmulți mereu: mai puțin combustibil ars, dispariția cozilor de la trecătorile înguste și absența piraților. Mai adaugă pe deasupra și o flotă eminentă de petroliere americane și experiența logistică a SUA în regiune, și Trump va avea brusc în mână un acord emanând impresia irezistibilă a unui trofeu.
SUA și Rusia s-au mai aflat odată în același punct. În 2011 ExxonMobil a încheiat un acord epocal cu Rosneft a Rusiei pentru a explora și exploata în regiunea arctică, inclusiv Marea Kara. Era un proiect de zeci de miliarde de dolari prin care Exxon primea acces la vaste rezerve neatinse, iar rușii primeau tehnologie și expertiză americană. Forajele chiar începuseră, dar parteneriatul a fost suspendat în 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a fost sancționată de Vest. Revigorarea acelui acord ori folosirea lui ca model pentru noi proiecte ar fi destul de simplă din punct de vedere comercial. Infrastructura, datele geologice și relațiile corporatiste există deja. Un parteneriat arctic revigorat nu trebuie să se limiteze la petrol și gaze, putând fi extins și la terminale de gaz lichefiat, la modernizarea porturilor și la dezvoltarea în comun a Rutei Mării Nordului, legând cele două economii în demersul depășirii uneia dintre ultimele mari frontiere a extracției energetice.
Nu există vreo confirmare că problemele regiunii arctice și Ucrainei vor fi legate între ele. Însă logica e destul de evidentă, iar indiciile care vin de la Moscova nu pot fi ignorate. Din perspectiva lui Putin chestiunea arctică ar putea fi stimulentul care-i va asigura acordul SUA pentru o soluție în Ucraina în termenii ceruți de el. E improbabil ca Moscova să renunțe la vreuna din condițiile ei fundamentale: Crimeea și Donbas figurează acum în Constituția Rusiei ca parte a teritoriului național. Orice fel de acord i-ar garanta acele cuceriri și ar presupune demilitarizarea Ucrainei și transformarea ei în stat-tampon contra NATO. Trump ar putea revendica o mare victorie comercială printr-un acord arctic, pe lângă oprirea unui război despre care tot insistă că a fost provocat de Biden. Putin ar putea obține sprijinul Washingtonului în privința presării Kievului pentru a accepta înțelegerea.
Pârghia lui Trump asupra Ucrainei e simplă. Însăși supraviețuirea Kievului depinde de armele și banii Americii. Amenințând să i le taie, Trump îl poate forța pe Zelenski să negocieze în termeni în care refuză de mult să o facă. Manevra e luată direct din manualul de negociere al lui Trump: generează un punct de criză, asigură-te că deții cartea cea mai valoroasă și mai asigură-te că toți ceilalți jucători sunt conștienți că ești dispus să ieși din joc. Din perspectiva lui Zelenski alegerea ar fi între un acord de pace care lasă Ucraina schilodită și continuarea războiului fără sprijinul SUA.
Poziția Ucrainei e fragilă. Armata îi e secătuită, economia îi e grav lovită, iar efortul ei de război e dependent de ajutorul occidental. Angajamentele europene și britanice nu înseamnă mare lucru în comparație cu armele și banii Americii. Dacă Trump va decide să schimbe direcția în vederea unui târg arctic cu Putin, Kievul ar putea fi nevoit să-i facă pe plac, riscând altfel să înfrunte inamicul mai mult sau mai puțin de unul singur. Zelenski poate trasa linii roșii, dar fără susținerea SUA acestea nu înseamnă mai nimic.
UE și Regatul Unit pot protesta gălăgios, dar nu dețin pârghiile necesare pentru a bloca un acord SUA-Rusia. Bruxelles-ul, Londra, Parisul și Berlinul au clarificat toate că se opun unei înțelegeri convenite peste capul Kievului, însă obiecțiile morale nu pot constitui un substitut pentru puterea reală. Dacă războiul s-ar prelungi și Ucraina ar pierde sprijinul deplin al Americii, susținerea britanică, franceză și germană nu va putea opri înaintarea Rusiei.
Kievul ar fi furios în eventualitatea legării chestiunii arctice de cea ucraineană. Zelenski și-a clădit președinția pe ideea recuperării teritoriului ocupat și s-a angajat să nu cedeze niciodată Crimeea și Donbasul. Un acord care cimentează aceste pierderi ar fi denunțat drept o trădare. Indignarea s-ar face auzită și la Londra, în vreme ce UE ar convoca reuniuni la nivel înalt pentru a lansa condamnări. Și totuși, în ciuda retoricii, europenii ar fi neputincioși în privința deznodământului. Acordul va fi deja semnat și controlul finanțării războiului i-ar reveni numai lui Trump.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
În afara alianței occidentale reacțiile ar fi mult mai călduroase. Mai toată lumea a treia vede în războiul din Ucraina nu un conflict pentru frontiere, ci o piatră de moară la gâtul comerțului și dezvoltării pe glob. China, India și Brazilia ar saluta sfârșitul războiului, chiar și exclusiv în termenii Rusiei, ca pe un rezultat al pragmatismului diplomatic. Trump ar prezenta acordul arctic drept o dovadă că cooperarea SUA-Rusia poate soluționa probleme globale, știrbind astfel criticile europene și britanice.
Stimulentele pentru Trump și Putin se potrivesc între ele de minune. Pentru Trump ar fi încă un „târg” marcă proprie în care forța comercială determină un compromis politic. Putin ar păstra teritoriile cucerite și ar redeschide regiunea arctică pentru investițiile americane, iar Ucraina va fi lăsată să se descurce cum poate cu o soluție la care n-a contribuit. Regatul Unit și UE vor fi reduși la rolul de spectatori.
