StiripesurseSintezeArabia Saudită a reţinut trei membri ai familiei regale sub acuzaţia...

Arabia Saudită a reţinut trei membri ai familiei regale sub acuzaţia de complot

Publicat:

Arabia Saudită a reţinut trei prinţi, între care prinţul Ahmed bin Abdulaziz, fratele mai tânăr al regelui Salman, şi prinţul Mohammed bin Nayef, nepotul regelui, pentru că ar fi plănuit un o lovitură de stat, au declarat surse apropiate situaţiei, citate de Reuters, scrie news.ro.

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, fiul regelui Salman, conducător de facto al Arabiei Saudite, cel mai mare exportator de petrol din lume şi aliat major al Statelor Unite, şi-a consolidat puterea de la îndepărtatea lui Mohammed bin Nayef din poziţia de moştenitor, într-un puci de palat din 2017.

Citește și : O deputată iraniană a decedat din cauza coronavirusului

Mai târziu în acel an, bin Salman a arestat mai mulţi membri ai casei regale şi saudiţi proeminenţi, pe care i-a ţinut timp de mai multe luni în hotelul Ritz-Carlton din Riad, într-o campanie anti-corupţie care a provocat şocuri în ţară şi în străinătate.

Cinci surse au declarat că prinţul Ahmed şi Mohammed bin Nayef au fost reţinuţi în ultima operaţiune. Trei dintre surse, inclusiv una regională, a spus că Mohammed bin Nayef şi fratele său vitreg Nawaf au fost ridicaţi vineri dintr-o tabără privată din deşert. Două surse au arătat că Ahmed a fost ridicat de la locuinţa sa.


Prinţul Mohammed ”i-a acuzat de contacte cu puteri străine, inclusiv cu americani şi cu alte persoane, pentru a da o lovitură de stat”, a spus sursa regională.

“Cu aceste arestări, prinţul Mohammed şi-a consolidat controlul total al puterii. Această epurare s-a încheiat”, a adăugat sursa, indicând că nu au mai rămas rivali care să îi conteste succesiunea la tron.

Citește și : Dispută în Grecia între medici şi Biserică pe tema coronavirusului

O altă sursă a spus că prinţii sunt acuzaţi de ”trădare”. O a treia sursă a arătat că aceştia discutau despre un puci cu sprijinul unor triburi puternice, dar că discuţiile nu ajunseseră în stadii avansate.

Biroul de presă al guvernului nu a răspuns unei solicitări de comentarii referitoare la detenţii, despre care publicaţia Wall Street Journal a scris prima oară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.