StiripesurseSintezeArabia Saudită acordă compensaţii copiilor jurnalistului Khashoggi (media)

Arabia Saudită acordă compensaţii copiilor jurnalistului Khashoggi (media)

Publicat:

Copiii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi, asasinat în consulatul saudit din Istanbul la 2 octombrie 2018, au primit fiecare drept compensaţii case în valoare de milioane de dolari şi în fiecare lună primesc de asemenea mii de dolari de la autorităţile saudite, relatează în ediţia sa de luni cotidianul Washington Post, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit ziarului, la care colabora şi jurnalistul saudit Khashoggi, casele se află în Jeddah (vestul Arabiei Saudite), în acelaşi complex rezidenţial, şi fiecare ar avea valoarea de patru milioane de dolari.

Citește și : Trump dă startul celei de-a 70-a aniversări a NATO, pe fondul controverselor legate de bugetul Alianţei

La aceasta se adaugă plăţi lunare pentru fiecare dintre cei patru copii ai jurnalistului de peste 10.000 de dolari, continuă ziarul citat, referindu-se la oficialii saudiţi, foşti şi actuali, precum şi la apropiaţi ai familiei.

”Copiii ar putea primi, de asemenea, mai mulţi bani – posibil mai multe milioane de dolari fiecare – în cadrul negocierilor pentru ‘preţul sângelui’ care sunt aşteptate în timp ce procesul suspecţilor de uciderea jurnalistului se va încheia în câteva luni”, notează publicaţia americană.


Critic al regimului saudit, Jamal Khashoggi care a locuit în Statele Unite, a fost ucis şi dezmembrat pe 2 octombrie de un grup de 15 agenţi saudiţi veniţi de la Riad în consulatul saudit din Istanbul, unde jurnalistul se deplasase pentru probleme administrative. Trupul său nu a mai fost găsit.

După ce a negat uciderea, Arabia Saudită a făcut referire la operaţiune realizată de elemente “necontrolate” şi care ar fi degenerat. Procesul a 11 suspecţi a fost deschis la începutul anului în faţa instanţei din Arabia Saudită, iar procurorul general a cerut pedeapsa cu moartea împotriva a cinci dintre suspecţi.

Dar zone de umbră persistă în acest caz, începând cu rolul prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman ( ”MBS”), considerat ”responsabil” de către Senatul SUA pentru uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi.

Washington Post subliniază faptul că aceste compensaţii care vor fi acordate copiilor lui Khashoggi au fost autorizate la sfârşitul anului 2018 de către regele saudit Salman ca fiind parte a ceea ce un fost responsabil saudit a descris drept recunoaşterea ”unei mari nedreptăţi” comise şi încercarea de a “repara un rău”. O practică ce “face parte din tradiţiile şi cultura noastră”, a spus sursa citată.

Citește și : Premierul grec Alexis Tsipras efectuează o vizită ”istorică” în Macedonia de Nord

Negocierile privind astfel de compensaţii au fost purtate de către Khalid ben Salman, fratele prinţului şi ambasador al Arabiei Saudite în Statele Unite.

Numai Salah, fiul cel mai mare fiu al jurnalistului Jamal Khashoggi, trăieşte în Arabia Saudită la Jeddah unde este bancher, potrivit cotidianului american. Ceilalţi trei copii, un băiat şi două fete, trăiesc în Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.