Arabia Saudită amenință Iranul: ‘Va plăti un preț!’

Publicat:

Ministrul de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir, a avertizat Iranul, rivalul regional al Arabiei Saudite, că vor fi şi mai multe sancţiuni dacă Teheranul îşi va continua ”politicile agresive”, dar că Riadul doreşte să evite războiul, relatează Reuters, potrivit agerpres.

”În prezent, Iranul este supus unor sancţiuni economice severe”, a declarat Jubeir într-un interviu publicat luni în cotidianul francez Le Monde. ”Aceste sancţiuni vor fi întărite. Dacă Iranul îşi continuă politicile agresive, el va plăti un preţ”, a adăugat ministrul saudit.


Citeşte şi: Presa germană anunţă începutul sfârşitului lui Ergdogan

Jubeir s-a exprimat la Paris, la finalul întâlnirii cu omologul său francez, în timp ce puterile europene caută să atenueze tensiunile din regiune, după ce Iranul a doborât o dronă militară americană de supraveghere şi a fost acuzat de atacuri asupra a şase tancuri petroliere.

”Noi am spus că dorim să evităm un război cu orice preţ, la fel ca americanii. Iranienii sunt cei care recurg la escaladare”, a afirmat Jubeir.

Citeşte şi: Cutremur puternic în Italia. Unda seismică s-a resimţit la Roma! 

”Nu poţi ataca nave în Golf, nu poţi ataca conducte, nu poţi oferi rachete balistice unor grupări teroriste, precum houthi (din Yemen), pentru a le folosi împotriva Arabiei Saudite”, a mai spus Jubeir.

Reuters notează că Teheranul a dezminţit afirmaţiile că a întreprins recent atacuri în regiunea Golfului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.